Actorul al cărui destin a început fără surâsul Giocondei

Actorul al cărui destin a început fără surâsul Giocondei

Actorul Ion Marinescu a debutat în 1967, în filmul „Gioconda fără surâs”. Avea deja 37 ani și o bogată experiență în teatru. Ne-a părăsit într-o toamnă rece la 20 septembrie 1998, la București.

Actorul format integral la Craiova

Actorul Ion Marinescu s-a născut pe 22 noiembrie 1930 la Craiova.  A studiat la două școli din Bănie. După clasele primare la Școala de Băieți „Petrache Trișcu”, a urmat o școală de artă locală, faimosul „Conservator Cornetti”. Eleonora și Elefterie Cornetti au fost doi filantropi olteni care și-au creat numele de familie de la localitatea Cornetu. Elefterie se numise Ivanovici iar soția sa era năsscută Zissu. Conservatorul fusese fondat în 1911.

Actorul Ion Marinescu a debutat pe scena Teatrului din Craiova, în 1950. Din 1951 și până în 1957, a jucat la Ploiești, Reșița, a revenit la Craiova (1953-1956), Oradea. Din 1957, până la pensionare, a jucat la Teatrul Mic, Teatrul „Barbu Ștefănescu Delavrancea” și Teatrul Național.

Actorul rolurilor de acțiune

Actorul Ion Marinescu avea o voce calmă, bine lucrată, muzicală. După debutul din „Gioconda fără surâs”, îl regăsim în filme de acțiune. În seria „Mărgelatu, îl găsim în rolul revoluționarului „căpitan Baroncea”, în „Drumul Oaselor” și în rolul „Dr. Ghiulamida” în „Trandafirul Galben”. Joacă rolul prefectului legionar Alexandru Mironovici în „Revanșa”, „Fuad Pașa”, în „Războiul Independenței”.

Filme precum „Misterele Bucureștilor”, „Evadarea”, „Cucerirea Angliei”, „Cireșarii”, „Detașamentul Concordia”, „Pentru Patrie”, „Vlad Țepeș” l-au avut în roluri de neuitat.

O prezență activă în televiziune

Actorul Ion Marinescu a apărut în multe emisiuni omagiale dedicate conducerii comuniste a României. A recitat alături de Adela Mărculescu și alți actori ale căror voci au fost inconfundabile pentru spectatorii români. Actorul a fost o prezență activă înainte de 1989. După 1990, rolurile și aparițiile sale au fost tot mai reduse.

A rămas în memoria realizatorilor pentru spontaneitatea sa. Regretatul realizator Dan Mihăescu își amintea că la o filmare unde trebuia să joace rolul unui ilegalist, Ion Marinescu apăruse nebărbierit, îmbrăcat ca un călător, fiindcă venise dintr-o călătorie și nu mai trecuse pe acasă.  I-a zis lui Mihăescu de faptul că vrea să meargă la altă mare glorie, Ion Toma, asul machiajului din TVR. Ion Toma i-ar fi spus că nu are ce să mai facă, pentru că actorul venise potrivit pentru rol.