Activitate intensă a polițiștilor de Imigrări Constanța. Zeci de străini expulzați, sub escortă, din țară

Activitate intensă a polițiștilor de Imigrări Constanța. Zeci de străini expulzați, sub escortă, din țară

Peste 7000 de străini care trăiesc sau lucrează legal în județul Constanța, au fost înregistrați, în 2018, șederea lor fiind manageriată de polițiștii Serviciului Imigrări. În 2018 au fost însă depistați și 240 de străini în situații ilegale, fiind emise 130 de decizii de returnare. Totodată, polițiștii de Imigrări au aplicat 250 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 615.000 de lei.

În ceea ce privește șederea/rezidența pe teritoriul României, în anul 2018, polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări Constanța “au asigurat managementul șederii, pe raza județului, pentru 7074 de persoane, dintre care 5556 de străini din state terțe, cei mai mulți din Turcia, Siria, Israel, Nigeria și Republica Moldova și 1494 de cetățeni ai Uniunii Europene/Spa’iul Economic European (SEE), majoritatea din Italia, Bulgaria și Grecia”. Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), educaţie, angajare în muncă sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării.

Conform bilanțului pe 2018 al polițiștilor de la Imigrări Constanța, în ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost primite 269 de  invitații depuse pentru străini din state cu potențial migrator, dintre care 16 au fost respinse. De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de ședere și au fost emise 1833 de permise de pentru ședere temporară și pe termen lung. Au fost eliberate 348 de certificate de înregistrare și  cărți de rezidență permanentă.

În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 642 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 616 de  avize de angajare/detașare pentru lucrători permanenţi/ detașați.  Pe linia combaterii șederii ilegale, în 2018 au fost organizate 497 de verificări, 17 controale și 94 de acțiuni cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 240 de străini în situații ilegale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 132 de decizii de returnare de pe teritoriul României, dintre acestea  72 de persoane au fost îndepărtate cu escortă până la frontiera de stat, 5 persoane au fost însoțite  la Centrul de luare în custodie publică Otopeni, iar pentru celelalte au fost dispuse alte măsuri.

Totodată, poliţiştii de imigrări au aplicat 251 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 612. 000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare și OG 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.