Acord la ONU pentru a proteja marea liberă: „Un moment istoric pentru oceanele noastre”

Acord la ONU pentru a proteja marea liberă: „Un moment istoric pentru oceanele noastre” Cutremur în Oceanul Pacific. Sursa foto: arhivă EVZ

Statele membre ONU au ajuns în sfârşit la un acord sâmbătă pe primul tratat internaţional de protejare a mării libere, destinat să contracareze ameninţările care planează asupra unor ecosisteme vitale pentru omenire.

"Nava a ajuns la ţărm", a declarat preşedinta conferinţei, Rena Lee.

După mai mult de 15 ani de negocieri, din care patru ani de negocieri formale, a treia "ultimă" sesiune de la New York a fost în sfârşit cea bună sau aproape.

Delegaţii au finalizat textul cu un conţinut de acum îngheţat pe fond, dar el va fi formal adoptat la o dată ulterioară, după ce va fi fost examinat în amănunt de serviciile juridice şi tradus pentru a fi disponibil în cele şase limbi oficiale ale ONU.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totuşi, "este o etapă majoră", a comentat înaintea acordului Veronica Frank, de la Greenpeace, subliniind că ar trebui totuşi atenţie ca procesul acesta să nu fie "o uşă ascunsă pentru a redeschide problema".

"Un moment istoric pentru oceanele noastre"

Acordul la care s-a ajuns la ONU pe primul tratat internaţional de protecţie a mării libere este "un moment istoric pentru oceanele noastre", a salutat duminică comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevicius, care s-a declarat "foarte mândru" de acest rezultat.

"Depăşim o etapă crucială pentru a păstra viaţa marină şi biodiversitatea care sunt esenţiale pentru noi şi pentru generaţiile viitoare", a arătat oficialul european într-o declaraţie transmisă AFP.

"Această zi marchează încununarea a peste un deceniu de lucrări pregătitoare şi de negocieri internaţionale în care UE a jucat un rol cheie", a subliniat el.

"Este şi (...) un atu major pentru punerea în aplicare a obiectivului pe care ni l-am fixat la COP15, anume să protejăm 30% din oceane", a adăugat comisarul european responsabil pentru oceane şi pescuit.

St/Să se creeze arii marine protejate în apele internaţionale

Marea liberă începe acolo unde se termină zonele economice exclusive (ZEE) ale statelor, la maximum 200 de mile nautice (370 km) de coastă şi deci nu este sub jurisdicţia niciunui stat.

Noul tratat, care va intra în vigoare după ce va fi formal adoptat, semnat, apoi ratificat de ţări, va permite să se creeze arii marine protejate în aceste ape internaţionale, potrivit levif.be

Numai circa 1% din marea liberă este obiectul unor măsuri de conservare şi acest instrument emblematic este considerat indispensabil pentru a spera că până în 2030 vor fi protejate 30% din teritoriile şi oceanele planetei, aşa cum s-au angajat toate guvernele planetei în decembrie.

 

(Traducere Rador)