Scăderea nivelului acoperirii vaccinale sub limita de 95% recomandată de către OMS a dus în Europa la izbucnirea unei epidemii, începând cu anul 2016, epidemie care a afectat 29 de țări din spațiul European. În 2016 s-au înregistrat peste 90.000 de decese cauzate de rujeolă, numărul deceselor a crescut la 110.000 în 2017 la nivel global. În anul 2000, SUA anunță eliminarea infecției rujeoloase de pe teritoriul american, ca urmare a vaccinării extinse. Începutul anului 2019 anunță re-emergența infecției rujeoloase în SUA, cu un număr record de 465 de cazuri extinse în 19 state, în mai puțin de 3 luni.

Specialiștii CDC consideră actuală epidemie ca fiind a doua ca mărime și extindere, din momentul declarării eliminării bolii în SUA. În Europa, în Italia, România și Spania, s-au înregistrat cele mai multe îmbolnăviri. În perioada 2016-2019, România declara peste 16.000 de cazuri și, din păcate, 62 de vieți omenești pierdute. Majoritatea deceselor au fost copii sub vârsta de 5 ani, fără antecedente vaccinale.(4,5,6). Complicațiile gripei, în România, în sezonul 2017-2018, au dus la 129 decese, iar în sezonul 2018- 2019 la 186 decese. Decesele au survenit la persoane nevaccinate. Între migrația populației în continuă creștere, acceptanță variabilă a vaccinării la scară mondială, accesul deficitar la servicii de sănătate a comunităților defavorizate și eficiența serviciilor de sănătate publică, rădăcinile acoperirii vaccinale, se conturează un fenomen complex medico-social, a cărui dimensiune profilează un viitor în care bolile infecțioase, considerate de mult „apuse”, pot deveni o tristă realitate. Săptămâna Europeană a Imunizării (EIW) – OMS s-a lansat în 2019 sub îndemnul:

Prevent. Protect. Immunize.”

Imunizarea este vitală pentru a preveni boala și a proteja viața. Scopul EIW este de a crește procentul de acoperire vaccinală, prin creșterea gradului de conștientizare a importanței imunizării în rândul părinților și aparținătorilor, profesioniștilor din domeniul sănătății, factorilor de decizie politici, precum și mass-media” (8)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Grupul de lucru Vaccine Advocacy al Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF), are plăcerea să vă invite la o dezbatere pornită de la efectele pe care bolile infecțioase prevenibile prin vaccinare le-au produs în ultimii 3 ani, pentru a găsi împreună soluții viabile, implementabile, astfel încât România să nu mai piardă vieți omenești în zadar:

 

ACOPERIREA VACCINALĂ ÎNTRE ACUT ȘI CRONIC. PROBLEMĂ. SOLUȚII

 

Evenimentul va avea loc pe 22 aprilie, la Sala Amfiteatru din cadrul Spitalului Clinic Colțea, în intervalul orar: 10.00 – 12.30.

Printre invitații la dezbatere se numără:

Conf. Dr. Diana Păun – Consilier de Stat, Departamentul de Sănătate Publică, Administrația Prezidențială Dr. Sorina Pintea – Ministrul Sănătății (în curs de confirmare) Dr. Turkes Ablachim – Director Medical, Asociația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) – Primăria Capitalei Dr. Miljana Grbic – Șef Birou Local Organizaţia Mondială a Sănătăţii în România Acad. Prof. Dr. Adrian Restian – Președintele Societății Academice de Medicină a Familiei Prof. Dr. Radu Vlădăreanu – Șeful Clinicii de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti, președinte al Societății de Obstetrică și ginecologie din România Prof. Dr. Simona Vlădăreanu – Șef Secție Clinică Neonatologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Elias Sl. Dr. Mircea Ovidiu Denis Lupușoru – Manager Spitalul Clinic Colțea Conf. Dr. Alin Stănescu – Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului (IOMC) Lector Univ. Alina Duduciuc – Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA Radu Gănescu – Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) Echipa AREPMF: Dr. Valeria Herdea, Dr. Raluca Ghionaru, Dr. Carmen Mirăuță, Dr. Petruța Tarciuc, Dr. Simona Cioc, Dr. Crenguța Lanbă, Dr. Laura Comnea Reprezentanți media

Fiecare dintre noi: părinți, medici, media sau decidenți, suntem datori să oferim copiilor noștri protecție, siguranță, dreptul la sănătate. Implicarea fiecăruia contează, informarea corectă a fiecăruia contează. Cunoașterea în profunzime, cu responsabilitate, a unei probleme, va permite asumarea deciziei corecte. Factorul timp rămâne vital.

Cu prețuire, în numele Echipei AREPMF, Dr. Valeria Herdea, Președinte AREPMF

 

Bibliografie 1. Measles https://www.who.int/immunization/diseases/measles/en/ accesat 2019

2. European Centre for Disease Prevention and Control https://ecdc.europa.eu/en/publications-dată/number-measlesdeaths-country-eueea-1-march-2018-28-february-2019-n29 accesat 2019 3. Measles.Key Disease Facts http://vk.ovg.ox.ac.uk/measles 4. Measles Cases and Outbreaks 2019 https://www.cdc.gov/measles/cases-outbreaks.html accesat 2019

5. Measles outbreaks în Italy: A paradigm of the re-emergence of vaccine-preventable diseases în developed countries. Siani A. Prev Med. 2019 Apr;121:99-104. doi: 10.1016/j.ypmed.2019.02.011. Epub 2019 Feb 11. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/30763627

6. Situația rujeolei în România la dată de 12.04.2019 https://cnscbt.ro/index.php/informări-săptămânale/rujeolă1/1179-situația-rujeolei-în-românia-la-dată-de-12-04-2019/file

7. Evoluția infecțiilor respiratorii acute, a gripei și a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI) în sezonul 20182019 http://cnscbt.ro/index.php/informări-săptămânale/gripă/1177-informare-infecții-respiratorii-01-04-2019-0704-2019-s-14/file

8.EIW(http://www.euro.who.int/en/health-topics/disease-prevention/vaccines-and-immunization/europeanimmunization-week

 

Te-ar putea interesa și: