Legea salarizării nu este pregătită pentru dezbatere în Parlament. Ce spune Ilie Bolojan

Legea salarizării nu este pregătită pentru dezbatere în Parlament. Ce spune Ilie BolojanIlie Bolojan. Sursă foto: gov.ro

Ilie Bolojan a declarat că legea salarizării nu a fost finalizată și că este puțin probabil ca proiectul să fie dezbătut în sesiunea extraordinară programată pentru săptămâna viitoare. Totodată, premierul interimar a mai precizat că Guvernul a analizat,

Legea salarizării nu este pregătită pentru dezbatere în Parlament

Premierul interimar a spus că adoptarea acestor acte normative este importantă pentru obținerea unor finanțări de câteva miliarde de euro, destinate proiectelor de infrastructură rutieră, feroviară, medicală și investițiilor din localitățile din România.

„Am avut astăzi ultima şedinţă de guvern înainte de sesiunea extraordinară a Parlamentului de săptămâna viitoare, în care discuţiile vor fi calate pe proiectele din PNRR şi am făcut o trecere în revistă a acestora, având în vedere impactul lor, câteva miliarde de euro finanţarea lucrurilor la autostrăzi, la spitale, la calea ferată, în toate localităţile din România. Săptămâna viitoare este o săptămână importantă din punct de vedere parlamentar, dar şi al aprobării legilor din PNRR”, a spus premierul interimar.

Ilie Bolojan a declarat că legea salarizării nu a fost finalizată și că este puțin probabil ca proiectul să fie dezbătut în sesiunea extraordinară programată pentru săptămâna viitoare. Premierul interimar a arătat că ar putea fi necesară organizarea unei alte sesiuni extraordinare pentru discutarea și aprobarea proiectului. Parlamentul a fost convocat în perioada 27-31 iulie pentru dezbaterea legilor legate de jaloanele din PNRR. Bolojan a spus că există șase capitole importante, corespunzătoare proiectelor legislative depuse în Parlament.

„Cu excepţia unuia dintre ele, celelalte, din punctul meu de vedere, sunt într-o situaţie în care pot fi dezbătute fără niciun fel de probleme şi eventual aprobate”, a spus Bolojan.

Sediu ANAF

Sursă foto: Captură de ecran Youtube

Recompense pentru angajații ANAF și ai Vămii

Unul dintre proiectele care ar putea fi dezbătute fără probleme prevede recompensarea personalului din ANAF și din structurile vamale în funcție de încasările suplimentare realizate. Măsura urmărește combaterea evaziunii fiscale și creșterea sumelor colectate la bugetul de stat.

„Proiectul este avisat de Comisie şi nu are probleme”, a spus Bolojan.

Al doilea proiect prezentat de premierul interimar vizează cariera personalului din administrație. Actul normativ cuprinde reglementări atât pentru funcționarii publici, cât și pentru angajații contractuali. Proiectul a fost pregătit de Agenția Națională a Funcționarilor Publici și este susținut de Ministerul Dezvoltării.

„Este un proiect propus de Agenţia Naţională a Funcţionalelor Publici, susţinut de Ministerul Dezvoltării. Vor mai fi, probabil, observaţii în acest proiect, în aşa fel încât să se clarifice modul în care putem avea o carieră predictibilă a funcţionarilor în administraţie şi, de asemenea, standarde cât mai bune” a afirmat Ilie Bolojan.

Autorizațiile de construire din București, mutate la Primăria Capitalei

Un alt proiect aflat pe lista Parlamentului este Codul urbanismului, despre care Bolojan a spus că are un impact important asupra administrării localităților și o componentă financiară de 970 de milioane de euro.

Proiectul se află în dezbaterea Comisiei pentru administrație publică din Camera Deputaților, iar discuțiile din această perioadă au vizat inclusiv regimul autorizațiilor de construire din București.

”Este în dezbatere în Comisia de Administraţie a Camerei Deputaţilor. Au avut loc discuţii în această perioadă şi există un acord pentru ca modificările la proiect să se facă, inclusiv aspectele care ţin de Bucureşti, în aşa fel încât cu data de 1 ianuarie 2028, eliberarea autorizaţiilor de construire pe teritoriul Capitalei să se facă nu de către primările de sector, ci de către Primăria Generală a Capitalei”, a anunţat premierul interimar.

Proiecte pentru reducerea încălzirii cu lemne

Ilie Bolojan a prezentat și proiectele din domeniul decarbonizării. Unul dintre acestea privește sectorul de încălzire și răcire și prevede introducerea unor scheme de finanțare pentru înlocuirea sistemelor ineficiente care folosesc lemne.

Sprijinul ar urma să fie direcționat către soluții precum pompele de căldură și sistemele geotermale sau fotovoltaice. Un alt proiect vizează reglementarea investițiilor în domeniul hidrogenului.

„Aici sunt două proiecte de lege, unul privind decarbonizarea sectorului de încălzire şi răcire, un proiect care reglementează că guvernele României vor veni cu scheme de finanţare a înlocuirii încălzirii pe lemne cu randamente scăzute, cu alte forme de încălzire, pompe de căldură geotermal-fotovoltaic şi aşa mai departe, în aşa fel încât lemnul care se taie din pădurile României şi poate fi înlocuit prin o folosire mai eficientă sau prin alte sisteme de încălzire, să fie într-o cantitate mai mică. De asemenea, s-a propus un proiect legat de reglementări privind proiectele pe hidrogen”, a spus el.