Silvana Racoviceanu, despre modificarea legii avocaților: Proiectul care privește societatea trebuie discutat cu societatea

Silvana Racoviceanu, despre modificarea legii avocaților: Proiectul care privește societatea trebuie discutat cu societatea

Avocata Silvana Racoviceanu spune, într-o postare pe Facebook, că dezbaterea privind proiectul de modificare a legii profesiei de avocat poate contribui la o mai bună înțelegere a rolului avocaților, dar atrage atenția că propunerile legislative trebuie analizate cu atenție, iar efectele lor nu trebuie prezentate prin afirmații care nu se regăsesc în text.

„Vorbim cu adevărat despre dreptul la apărare atunci când simțim că nu ne mai descurcăm singuri”

„Poate ne-am fi dorit un context ceva mai fericit și câteva adjective mai prietenoase”, scrie Silvana Racoviceanu, observând că proiectul a readus în discuția publică o întrebare importantă: „Ce loc are avocatul în viața noastră și când considerăm că avem nevoie de el?”.

Potrivit avocatei, oamenii ajung să acorde importanță profesiei mai ales atunci când se confruntă cu o problemă juridică.

„Vorbim cu adevărat despre dreptul la apărare atunci când simțim că nu ne mai descurcăm singuri: când primim o citație, când nu ni se plătește munca, când un contract produce alte efecte decât cele pe care le-am înțeles sau când o decizie ne afectează familia”, afirmă aceasta.

Rolul avocaților și nevoia de clarificări în lege

Silvana Racoviceanu compară această atitudine cu felul în care oamenii se raportează la prevenția medicală, precizând însă că analogia are limite.

Ea subliniază că importanța profesiei nu înseamnă că orice propunere legislativă trebuie acceptată fără întrebări și nici că este justificată automat obligativitatea apelării la serviciile unui avocat.

Silvana Racoviceanu

Silvana Racoviceanu

Printre aspectele care necesită clarificări, avocata enumeră obligația de redactare a anumitor contracte, costurile pentru cetățeni și firme, delimitarea activităților avocaților de cele ale altor profesioniști și posibila asistare obligatorie în divorțurile în care sunt implicați copii minori.

Unele critici vizează lucruri care nu sunt prevăzute în noua lege a avocaților

În același timp, ea consideră că unele afirmații vehiculate în dezbatere depășesc prevederile proiectului.

„Proiectul nu prevede o interdicție generală a folosirii AI”, scrie Racoviceanu, adăugând că regula propusă pentru anumite înscrisuri nu înseamnă că „orice contract, fără excepție” ar necesita intervenția unui avocat.

Avocata evidențiază și prevederile pe care le consideră utile, precum protejarea secretului profesional inclusiv în mediul electronic, eliminarea unor obstacole administrative în exercitarea apărării și posibilitatea avocaților de a-și folosi instrumentele de lucru în instituțiile unde își asistă clienții.

„Confidențialitatea unei discuții cu avocatul ar trebui să conteze la fel de mult dacă documentul se află într-un dosar de carton sau pe un server”, afirmă ea.

În opinia Silvanei Racoviceanu, criticile la adresa proiectului pot coexista cu recunoașterea rolului profesiei. „Un proiect care privește societatea trebuie discutat cu societatea”, subliniază avocata, care își dorește ca dezbaterea să ducă la „o lege clară, soluții utile pentru oameni și ceva mai multă înțelegere între noi”.