ACL a pus gând rău Ordonanțelor de Urgență

ACL a pus gând rău Ordonanțelor de Urgență

Alianța Creștin Liberală va depune un amendament în atenţia Comisiei pentru revizuirea Constituţiei pentru ca ordonanţa de urgenţă să nu mai fie instrument de legiferare. „Pentru a reda Parlamentului funcția de legiferare furată de Guvern, trebuie să eliminăm din Constituție ordonanța de urgență”, se arată într-un comunicat al ACL semnat de senatorul PDL Nicolae Vlad Popa și de deputatul PNL Gabriel Andronache. Potrivit sursei citate, ordonanţa de urgenţă „distruge” statul de drept în ţara noastră. „Constituţia proclamă în art.61 alin.1 ca unică autoritate legiuitoare Parlamentul.

 Prin intermediul ordonanței de urgență, Guvernul „a furat” principala funcție a Parlamentului, legiferând fără nicio reținere în toate domeniile de activitate ale vieții sociale. În acest fel, prim-ministrul a transformat Parlamentul într-o instituție de aprobat ordonanțe de urgență”, se arată în comunicat. Potrivit ACL, premierul Ponta a emis peste 250 de ordonanţe de urgenţă, în doi ani. Aprobarea acestora de către Parlament a însemnat peste 70% din activitatea parlamentară în ultimele trei sesiuni. Ordonanţa de urgenţă este un instrument nedemocratic, deoarece „nu poate fi contestat la Curtea Constituţională pe calea controlului anterior de constituţionalitate”, mai relevă sursa citată.