Accident TERIBIL în Vâlcea. Au fost RĂNIȚI GRAV cinci copii!

Accident TERIBIL în Vâlcea. Au fost RĂNIȚI GRAV cinci copii!

La nici 24 de ore de la tragedia din Neamț în urma căreia și-au pierdut viața nouă persoane, a avut loc un nou accident rutier. În urma producerii acestuia, șapte persoane, printre care cinci copii au fost rănite și au avut nevoie de asistență medicală de specialitate.

Şase persoane, dintre care cinci copii, au fost rănite după ce două autoturisme au intrat joi în coliziune pe DN7, la Goleşti, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, Sandra Dăscălete. Toate victimele sunt conştiente. Accidentul rutier s-a produs pe fondul neatenţiei la volan.

„Şoferul unei maşini care se deplasa pe sensul Piteşti - Râmnicu Vâlcea, având preocupări de natură a distrage atenţia, după cum a reieşit din primele verificări, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers într-o curbă la stânga şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu alt autoturism”, a anunţat Dăscălete, potrivit Agerpres.

Unul din cei cinci copii răniți, o fetiță de numai opt ani a fost diagnosticată cu traumatism toracic și abdominal, după cum a mai anunțat și purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Cătălin Popescu. La fața locului au sosit de urgență trei ambulanțe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vâlcea, un echipaj SMURD, un echipaj de pompieri cu autospecială de stingere şi descarcerare.

În aceeaşi zonă, la aproximativ 100 de metri distanţă, în urmă cu două zile a avut loc un accident rutier mortal, în urma căruia un copil de doi ani a decedat şi un altul de şapte ani a fost grav rănit.  O altă tragedie a avut loc în noaptea de miercuri spre joi.

TRAGEDIE în Neamț. Nouă persoane au murit după ce au căzut cu microbuzul în râul Bistrița. NEREGULI GRAVE descoperite de ITM update

O autoutilitară ce transporta zece persoane a plonjat în râul Bistrița. În urma impactului au decedat nouă din cei zece oameni. Singurul supraviețuitor este un tânăr de 21 de ani, care și-a pierdut, în urma accidentului, fratele și cumnatul. Toate cele zece persoane aflate în autoturism în momentul producerii tragediei erau angajați „la negru” și erau transportați de firma angajatoare dintr-o localitate în alta, pentru a planta brazi și molizi. 

SINGURUL supraviețuitor al tragediei din Neamț rememorează CLIPELE MORȚII. Declarațiile CUTREMURĂTOARE ale acestuia produc durere NEMĂRGINITĂ!

Ionuț Vîrlan, singurul supraviețuitor al accidentului a reușit să iasă singur din autoturismul scufundat și, ajuns la spital, le-a povestit jurnaliștilor că nu își amintește cu exactitate desfășurarea evenimentelor. 

„Nu știu ce s-a întâmplat, m-am trezit în apă, s-a spart geamul din față. Eram 10 în mașină. Era și cumnatul meu, Găbițu Nistor, 25 de ani. El era la volan. Era și fratele meu, Ștefan Marian Vîrlan, 26 de ani. Ne întorceam de la muncă. Lucram ca zilieri, la plantat. De trei săptămâni munceam, și la Alba-Iulia, și la Arad. Mai erau cu noi și băieți din partea Iașiului, nu știu numele de familie, era Costeluș, Denis, Andrei, unu de 19 ani, unu de 17 ani. Mai era un om, de 60 de ani, Fănică, din Bârgăoani. Nu știu firma, ne aducea să semnăm, și munceam în mai multe părți. După Paști urma să mergem în altă parte”, a povestit Ionuț Vîrlan pentru jurnaliștii de la mesagerulneamt.ro.

Sursă foto: ISU Vâlcea

 

Ne puteți urmări și pe Google News