Accident TRAGIC în Hunedoara. Un bărbat a decedat pe loc.
- Lucian Ionescu
- 26 august 2018, 21:13
Un tragic accident de circulația a avut loc duminică, în localitatea Vălișoara, județul Hunedoara. Un bărbat în vârstă de 42 de ani care conducea o motocicletă a acroșat un parapete pe sensul său de mers și a fost apoi aruncat pe contrasens.
Din cauza vitezei excesive și a impactului cu parapetele, motociclistul a ajuns pe contrasens unde a tamponat violent un autoturism care circula regulamentar.
"Poliţia Municipiului Brad a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 că pe DN 76, pe raza localităţii Vălişoara, a avut loc un accident mortal. Poliţiştii ajunşi la faţa locului, în urma cercetărilor efectuate, au constatat că un bărbat în vârstă de 42 de ani din localitatea Leş, judeţul Bihor, în timp ce conducea o motocicletă pe DN 76 pe sensul de mers Deva - Brad, a acroşat un parapete de pe sensul său de mers iar în urma impactului acesta a fost aruncat pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar, condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din localitatea Vetel, judeţul Hunedoara", precizează sursa citată.
În autoturism se aflau încă două persoane, în calitate de pasageri. Nici şoferul, nici pasagerii din autoturism nu au suferit leziuni. Conducătorul motocicletei a decedat pe loc. Traficul a fost blocat.