Valea Oltului, blocată. Accident grav. Tir răsturnat pe carosabil

Valea Oltului, blocată. Accident grav. Tir răsturnat pe carosabilSursa Foto: Arhiva EVZ

Un accident cumplit a avut loc în această dimineață pe Valea Oltului. Drumul a fost blocat după ce un tir s-a răsturnat în zona Câineni.

Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe Valea Oltului. Un tir s-a răsturnat în zona Câineni, iar traficul a fost blocat în zonă.  Mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate în acest sens.

Accident cumplit pe Valea Oltului

Un accident a avut loc luni în jurul orei 10 dimineața pe DN7. În urma acestuia, un tir s-a răsturnat pe carosabil în dreptul localității Câineni. Din acest motiv, traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers.

Accident Valea Oltului

Sursa foto: Facebook

Șoferii care tranzitau zona o fost îndemnați să nu blocheze sensul opus de mers. Astfel echipele de intervenție au putut interveni rapid.

"Rugăm participanții la trafic să nu blocheze sensul opus de mers, pentru a permite accesul echipelor de intervenție", a anunțat DRDP Craiova.

Din primele cercetări se pare că șoferul în vârstă de 36 de ani a pierdut cod controlul tirului. Conform polițiștilor, carosabilul era umed în momentul în care accidentul rutier a avut loc.

"Din verificările preliminare efectuate, s-a stabilit că, în timp ce conducea un autotren, în localitatea Câineni, la km 230+ 400m, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, un bărbat de 36 de ani, din județul Dâmbovița, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile”, spun reprezentanții IPJ Vâlcea.

Conform procedurilor, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul indicat în urma testării a fost negativ. Polițiștii efectuează în prezent cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Un alt accident a avut loc duminică seara pe DN1, pe raza localității Balotești, pe sensul spre Ploiești. Dintre cele 40 de persoane care au fost implicate în acesta, șase au ajuns la spital.

În acest caz, șoferul unui tir a provocat un adevărat carambol pe șosea. Conform testelor, acesta avea origine turcă și s-a urcat băut la volan. În urma impactului au rezultat și numeroase pagube materiale.