ACCIDENT rutier, cu TREI VICTIME ÎNCARCERATE, la Tulcea

ACCIDENT rutier, cu TREI VICTIME ÎNCARCERATE, la Tulcea

Detașamentul de pompieri ISU Tulcea a intervenit pentru descarcerarea a trei persoane încarcerate în urma unui accident produs între localitățile Tulcea și Agighiol, în care sunt implicate două autoturisme

Accidentul a avut loc, în jurul orei 13:00, pe drumul județean DJ 222 între Tulcea și Agighiol, în condiții de iarnă, cu zăpadă așternută pe carosabil. ISU Tulcea a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare grea și 14 subofițeri. În accident au fost implicate două autoturisme în care erau patru, respectiv o persoană, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Tulcea, Florentin Daciu.

 

Trei dintre persoane au rămas blocate în mașină, având nevoie să fie descarcerate. Victimele au fost predate Serviciului de Ambulanță Județean, fiind transportate la Spitalul Județean Tulcea. “Un conducător auto, în timp ce conducea un autoturism dinspre Tulcea spre Agighiol, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu autoturism care venea din sens opus. A rezultat rănirea a trei  pasageri din autoturismul acroșat”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ TUlcea, Amalia Ignatencu. (Foto-ISU Tulcea)