Accident pe munte! O fetiță de 5 ani a căzut într-o râpă

Accident pe munte! O fetiță de 5 ani a căzut într-o râpă

O fetiță de cinci ani care s-a accidentat, duminică, pe traseul Vanatarea lui Buteanu, în apropiere de Șaua Caprei, în Munții Făgăraș, va fi transportată la spital la Sibiu, după ce a suferit un traumatism cranian și răni la față.

Fata a alunecat de pe cărare și a căzut aproximativ 150 de metri spre Lacul Capra, fiind conștientă. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș au anunțat că o față de cinci ani a căzut, pe traseul montan Vanatarea lui Buteanu.

Acolo au intervenit salvamontiști din Argeș și Sibiu, dar și un echipaj SMURD, care a preluat-o pe fetiță pentru a o duce la o ambulanță cu care să fie dusă la cel mai apropiat spital din județul Sibiu.

La rândul lor, reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Sibiu au trimis o ambulanță spre Bâlea, pentru a prelua fetiță de la echipajul din Argeș.

Accidentul a avut loc în apropiere de Șaua Caprei, unde fetița de cinci ani, din județul Brașov, a alunecat și a căzut de pe creastă, aproximativ 150-200 de metri spre lacul Capra.

Copila a fost scoasă de tatăl ei, care a dus-o la punctul de prim ajutor Salvamont, iar de acolo au cerut ajutoare. Potrivit SAJ, fetiță are un traumatism cranian cu marca temporală și răni la față. Este conștientă și fără afectare neurologică deocamdată.

După evaluarea primară, monitorizare și administrarea de tratament, fetiță va fi transportată la Centru de Primiri Urgențe Sibiu, potrivit turnulsfatului.ro

Ne puteți urmări și pe Google News