Încă un copil omorât de Poliție. Tragedie la Brăila

Încă un copil omorât de Poliție. Tragedie la Brăila Sursa Foto: Arhiva EVZ

Accident mortal la Brăila, unde un polițist a omorât, cu mașina, un copil de un an și jumătate. Șoferul nu l-a observat pe micuțul care se juca în apropierea mașinii, când a pornit de pe loc. Agentul de poliție este anchetat acum, de colegii săi.

Accident mortal la Brăila unde o mașină de poliție a lovit un copil de un an și jumătate care se juca. Tragedia s-a întâmplat din cauză că șoferul, polițist nu l-a observat pe micuț, la plecarea de pe loc. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar polițistul responsabil urmează să fie cercetat. Până la finalizarea anchetei, colegii săi au decis să-i suspende permisul de conducere.

Copil omorât de Poliție

Acest accident mortal s-a petrecut pe o stradă din cartierul Radu Negru din municipiul Brăila. Copilul, în vârstă de un an și cinci luni, a fost lovit mortal de un autoturism Duster, al Poliției județene, joi, în jurul orei 14.00.

Potrivit informațiilor furnizate de IPJ, doi polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale se aflau în zonă pentru a înmâna o citație. În vreme ce polițiștii își îndeplineau atribuțiile de serviciu, dintr-o curte au ieșit mai mulți copii. Aceștia se jucau în apropierea autovehiculului poliției.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform sursei citate, după ce și-au făcut treaba, polițiștii au urcat în Duster ca să plece. Șoferul nu l-a observat pe micuțul nesupravegheat, iar la pornirea de pe loc l-a lovit. Așa s-ar fi produs acest accident mortal, conform informațiilor oficiale.

La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe cu paramedici care să acorde primele îngrijiri copilului accidentat. Deși paramedicii au încercat să-l readucă în simțiri, copilul în vârstă de un an și jumătate nu a supraviețuit. A fost constatat decesul și au intrat în scenă criminaliștii.

accident mortal la Brăila

Accident la Brăila. Sursa foto: Obiectiv de Brăila

Copil ucis pe o stradă din Brăila

În acest caz a fost deschis un dosar penal și se fac cercetări pentru ucidere din culpă. Polițistul aflat la volan, responsabil de producerea tragediei, a fost testat cu aparatul etilotest. În urma verificărilor a rezultat că nu a consumat alcool. Chiar și așa, șefii săi din poliție au decis să-i suspende permisul de conducere până la finalizarea anchetei penale.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest accident tragic.

„Din primele date, doi polițiști erau acolo pentru atribuții de serviciu, iar la plecarea de pe loc au lovit copilul și manevrele de resuscitare nu au avut rezultat. Din verificări s-a stabilit că un grup de minori au ieșit dintr-o curte și erau nesupravegheați”, a declarat Geanina Niculae, purtător de cuvânt, IPJ Brăila.

Martorii contrazic varianta vehiculată de Poliție

Raportat la varianta oficială, transmisă de Poliție, martorii spun altceva. Mama copilului mort, dar și o altă femeie care susține că a văzut ce s-a întâmplat, spun că mașina avea viteză. Mama copilului, victimă a acestui accident mortal, spune că trupul micuțului a fost târât mai mulți metri. Șoerul nu și-ar fi dat seama ce s-a întâmplat și nu ar fi oprit imediat, spune femeia.

„Eram toți afară, erau copiii în fața porții, am dus copilul de trei ani în casă, iar pe cel mic l-a luat poliția cu mașina, la roată l-a prins, l-a lovit și l-a târât de la poartă până mai încoace. A fost lovit de mașina poliției, dar el a spus că nu mai ține minte de unde l-a luat. Cum nu ții minte, măi frate!? Că l-ai luat de pe bordura aia și l-ai târât, i-ai spart și capul, a murit copilul. Nu rămâne așa, să ajungă la pușcărie, copilul avea 1 an și 4 luni. Copilul meu este mort și tu ești în libertate. L-a luat, dar nu i-a pus cătușe, nu nimic. Dar nu scapă”, a declarat mama pentru Obiectiv de Brăila.

O altă femeie, de asemenea, martor, a mai spus, pentru aceeași publicație, că Duster-ul poliției avea viteză. Ea crede că polițistul de la volan nu a fost atent la copiii care se jucau în fața porții și de aici nenorocirea.

„Nu a simțit că târăște ceva. Nu a văzut că sunt copii acolo în poartă, mai micșora viteza”, a arătat martora, conform publicației citate mai sus, despre acest accident mortal.

Citește și:

Ce i-a făcut polițistul fetiței lovite pe trecerea de pietoni? E strigător la cer

O maşină de poliţie a dat peste un copil la trecerea de pietoni