Patru oameni au fost răniți duminică dimineaţă într-un accident rutier petrecut pe DN1, în zona Perşani, în care au fost implicate două autoturisme.
Cei patru răniți au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, plt.maj Luiza Dănilă.
În sprijinul victimelor au intervenit pompierii cu o maşină de stingere, un echipaj SMURD şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă (SAJ) Braşov.
Tot duminică dimineaţă, pompierii au fost solicitaţi pe DN1, la Timişu de Jos, unde un autoturism a ieşit în decor, victima refuzând transportul la spital.
La accidentul de la Timişu de Jos au fost trimise un echipaj de stingere şi un echipaj SMURD de la Secţia Predeal, potrivit sursei citate.