Accident cumplit în Vaslui. Microbuz școlar lovit de o mașină! Nouă copii au fost transportat la spital

Accident cumplit în Vaslui. Microbuz școlar lovit de o mașină! Nouă copii au fost transportat la spital

Nouă copii au fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui cu atacuri de panică și contuzii, după ce microbuzul școlar cu care erau transportați la școală a fost lovit de un autoturism, pe raza comunei vasluiene Ștefan cel Mare.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui, accidentul s-a produs din cauza unei depășiri neregulamentare.

"Un autoturism a efectuat, potrivit primelor cercetări, o depășire neregulamentară și a intrat în coliziune cu un microbuz de transport școlar. La fața locului, polițiștii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări a avut loc accidentul. Copiii au fost preluați imediat de echipajele medicale de la Serviciul de Ambulanță, care le-au acordat îngrijiri medicale", a declarat, joi, pentru AGERPRES, responsabilul cu relațiile mass-media din cadrul IPJ Vaslui, Loredana David.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, cpt. Petru Iftene, niciun copil nu a fost grav rănit, elevii suferind atacuri de panică și contuzii ușoare, șapte dintre ei fiind trimiși la spital.

 

Ne puteți urmări și pe Google News