ACCIDENT bizar pe A3. Un moment de neatenție a provocat o TRAGEDIE

ACCIDENT bizar pe A3. Un moment de neatenție a provocat o TRAGEDIE

Sâmbătă în jurul orei 5.00 dimineață, pompierii clujeni au primit un apel pentru o intervenție la un accident mai puțin obișnuit, pe Autostrada Transilvania la kilometrul 16.

Un bărbat de 44 de ani din Bihor a căzut între sensurile de mers A3, de pe un pod, de la o înălțime de circa 12 metri, în apropierea localității Săndulești, pe sensul de mers dinspre Turda spre Gilău. În urma incidentului bărbatul nu a supraviețuit.

„Bărbatului i se stricase autoturismul pe timpul nopții, a solicitat asistență, iar în momentul în care soseau echipajele de specialitate a vrut să treacă de pe un sens pe altul, fără să realizeze că există un gol între cele două sensuri de mers. Autoturismul i s-a defectat pe podul de la km 16”, a declarat Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

A intervenit o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Pentru echipele de descarcerare accesul a fost unul dificil.

Ne puteți urmări și pe Google News

„A fost realizat accesul la victimă de către echipajul SMURD pe o porțiune de circa 300 metri de teren accidentat, în toiul nopții, pentru a fi efectuate manevre de resuscitare, însă a fost declarat decesul bărbatului”, a adăugat Andrei Biriș, potrivit gazetadecluj.ro.