Acces liber în India. Merele moldovenești, exportate pe cea mai mare piață din lume

Acces liber în India. Merele moldovenești, exportate pe cea mai mare piață din lumeMere. Sursa foto: agroexpert.md

Republica Moldova. Merele moldovenești vor avea acces liber pe piața din India. Aceasta este cea mai mare piață din lume, care numără 1,4 miliarde de oameni. La 21 februarie curent, Ministerul Agriculturii din India a finalizat toate procedurile necesare și a inclus Republica Moldova în lista țărilor aprobate pentru livrarea merelor, conform reglementărilor fitosanitare indiene.

Condiții de export pe piața din India

Exportatorii moldoveni vor trebui să respecte cerințele stabilite, inclusiv tratamentul frigorific al merelor înainte de expediere, care va fi menționat în certificatul fitosanitar emis de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA).

Anterior, piața Indiei era închisă pentru producătorii moldoveni de mere. Pentru a obține accesul, membrii Asociației Moldova Fruct au exportat, sub supravegherea ANSA, 340 de tone de mere în India.

Merele în rețete sănătoase

Sursa foto: Freepik.com

Primele containere cu mere moldovenești au fost exportate în India la începutul anului 2023, cu titlu de probă. Pentru a ajunge la destinație, acestea au traversat peste 7 500 km pe cale maritimă. Livrarea a durat 40 de zile. Rezultatele livrărilor de probă au demonstrat conformitatea cu reglementările fitosanitare impuse de autoritățile indiene.

Producătorii de mere interesați să exporte în India sunt invitați să se consulte prealabil cu ANSA și Asociația Moldova Fruct.

„Moldova poate și a reușit să-și extindă piețele de export pentru merele moldovenești”

Premierul Dorin Recean a salutat acest progres și a dat asigurări că Guvernul va rămâne alături de producătorii moldoveni.

Dorin Recean

Dorin Recean. Sursa foto: Guvernul Republicii Moldova/facebook

„Moldova poate și a reușit să-și extindă piețele de export pentru merele moldovenești. Vom rămâne alături de producătorii noștri pentru a contribui împreună la sporirea competitivității produselor moldovenești și asigurarea unui mediu de afaceri sigur și predictibil, pe noile piețe de export”, a spus Dorin Recean.

Potrivit datelor Asociației „Moldova Fruct”, producătorii din Republica Moldova au exportat 133 mii tone de mere din recolta sezonului 2023-2024. Acestea au ajuns în peste de 30 de țări ale lumii. Volumul exporturilor a crescut comparativ cu sezonul 2022 - 2023, atunci când au fost înregistrate 124 mii de tone de mere vândute pe piețele externe. Exporturile către UE practic s-au dublat, ajungând la 22 de mii de tone. Destinația principală fiind România, cu o cotă de 90%.

Ne puteți urmări și pe Google News