Academia de POLIŢIE: S-au verificat 149 de teze de doctorat. Pentru 55 ar putea să apară chestiuni plagiate

Academia de POLIŢIE: S-au verificat 149 de teze de doctorat. Pentru 55 ar putea să apară chestiuni plagiate

Prorectorul şi purtătorul de cuvânt al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", Mihai Marcoci, a anunţat, luni, că au fost verificate 149 de teze de doctorat susţinute în perioada 2011-2017, pentru 55 dintre acestea putând să apară "chestiuni plagiate", fapt care ar urma să fie verificat de Comisia de Etică a instituţiei.

„S-a reuşit verificarea a 149 de teze de doctorat, toate disponibile în formatul Word, singurul format care permite verificarea similitudinii electronice între textele din tezele de doctorat, respectiv sursele disponibile în mediul online. Şi din aceste 149 de teze, 94 de teze verificate s-au încadrat în coeficienţii de alertă, rezultând un număr de 55 de teze la care aceşti coeficienţi de similitudine au fost depăşiţi. Depăşirea coeficienţilor de similitudine nu înseamnă automat plagiat (...) Este unul dintre indicatorii că ar putea să apără chestiuni plagiate, dar lucrul acesta va trebui la un moment dat identificat, ulterior, prin intermediul, cel mai probabil, al Comisiei de Etică a Academiei de Poliţie”, a declarat Mihai Marcoci, într-o conferinţă de presă.

Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" a anunţat în urmă cu o săptămână finalizarea "verificării similitudinii unor pasaje sau texte din tezele de doctorat susţinute în perioada 2011-2017 cu texte disponibile în format electronic din mediul online", precizând că în 19 noiembrie conducerea Ministerului Afacerilor Interne va prezenta concluziile raportului.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, anunţa în septembrie că rectorul Academiei de Poliţie va prezenta pe 15 noiembrie un raport final în ceea ce priveşte verificările lucrărilor de doctorat acordate de instituţia de învăţământ superior.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Sunt în verificare (tezele de doctorat - n.r.), este un proces destul de dificil, însă vă asigur că această verificare se efectuează cu multă seriozitate”, a declarat Carmen Dan pe 28 septembrie.

Pe 12 octombrie 2016, Robert Negoiţă a fost pus sub urmărire penală de procurorii Parchetului General într-un dosar de plagiat, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la fals intelectual şi uz de fals.

În acelaşi dosar, procurorii au început urmărirea penală şi împotriva lui Ioan Dascălu, cel care a coordonat lucrarea de doctorat a lui Negoiţă, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual şi uz de fals.

Pe 24 iulie 2016, Ministerul Educaţiei a anunţat că Secretariatul tehnic al CNATDCU a primit punctul de vedere al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" în care se constata plagiatul în cazul lucrării de doctorat a lui Robert Negoiţă şi se recomanda retragerea titlului de doctor.

Robert Negoiţă a devenit doctor în ştiinţe juridice în anul 2012, la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", cu teza de doctorat "Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social".

Jurnalista Emilia Şercan a dezvăluit că lucrarea de doctorat semnată de Robert Negoiţă este integral plagiată, fiind copiată de pe Internet şi site-uri de socializare, transmite Agerpres.