De cîte ori se vorbeşte despre PNL, a devenit un clişeu referinţa „partidul Brătienilor”. Cînd vrei să ataci conducerea PNL, este deja o figură retorică obligatorie să spui că „se răsucesc Brătienii în mormînt”. Pînă şi V.V.Ponta o foloseşte, vorbind despre Gorghiu şi Blaga. Am folosit-o şi eu nu o dată. O spuneam şi înainte de 2008, cînd mă uitam la Călin Popescu Tăriceanu sau la Bogdan Olteanu, o spuneam şi după 2010 uitîndu- mă la Crin Antonescu, o spun şi acum privind cuplul formidabil.
Dar, dincolo de vorbele aruncate mai mult sau mai puţin inspirat, pentru mine rămîne esenţială întrebarea: ce-or spune Brătienii, acolo unde sînt ei acum, văzîndu-şi partidul atît de strîns legat de moştenitorii politici ai Partidului Comunist? Din ultimii zece ani (2006-2016), PNL a petrecut 6 în alianţe formale, la vedere, cu partidul lui Ion Iliescu. Nu mai pun la socoteală colaborările ad hoc din ceilalţi patru ani, în care, teoretic, PNL era despărţit de PSD, dar practic erau mînă-n mînă (mă refer, mai ales, la anul 2009). PNL s-a simţit foarte bine în braţele PSD - o potrivire perfectă. Adaug aici şi anii, vreo 4 sau 5, de amor cu Dan Voiculescu, ca să întregesc imaginea de azi a „partidului Brătienilor”. De fapt, PNL de acum are un singur lucru în comun cu PNL de dinainte de 1946: numele. În rest, deosebirile sînt totale. Nu că acel PNL, cam idealizat astăzi, ar fi fost un partid de îngeri patrioţi. Lipsa de caracter a liberalilor devenise proverbială în politica românească de dinainte de comunism şi nici feriţi de corupţie nu erau. Dar, măcar, ţineau la o anumită calitate umană şi, cu excepţii fireşte, păreau sensibili la meritocraţie. În orice caz, nu era un partid mediocru şi nu a avut niciodată preşedinţi atît de nuli politiceşte şi intelectualmente precum are azi.
În fine, mi-am amintit de toate acestea citind un interviu al dnei Marie-Hélène Fabra Brătianu (55 de ani), apărut în „Adevărul”, acum cîteva zile. Mama dnei Marie-Hélène Fabra Brătianu este Ileana Brătianu, fiica istoricului Gheorghe Brătianu, la rîndul lui fiu al faimosului Ion I.C.Brătianu. Este, aşadar, strănepoata în linie directă a legendarului prim-ministru care a condus ţara în vremea Marii Uniri şi stră-stră-nepoata lui Ion C. Bărtianu, cel care a avut un rol important în aducerea lui Carol I în România şi a fost ani mulţi prim-ministru, apoi, sub domnia acestuia. Sigur, e un detaliu că la doar 4 ani după ce l-a sprijinit pe Carol I să urce pe tron, I.C.Brătianu a conspirat din greu să-l alunge - deh, aşa sînt liberalii! Fapt este că ascendenţa politică a intervievatei este cu adevărat impresionantă. Dna Marie- Hélène Fabra Brătianu nu face politică (este artist plastic) şi nici nu pare foarte interesată de agitaţiunile politice care ridică praful uliţelor pe malul Dîmboviţei. Domnia-sa are, însă, enorm de multe de povestit despre marea ei familie în cheie omenească.
Cît despre PNL, nu voi uita prea curînd această mărturisire a dnei Marie-Hélène Fabra Brătianu - o situaţie de la înmormîntarea mamei ei. Tristul eveniment a avut loc în 2009, la Florica. Deşi Ileana Brătianu nu fusese nici ea implicată în politică, numele decedatei şi locul înhumării au atras hoarde de liberali actuali care aveau, iată, prilejul să se pună sub nobilă descendenţă. Spune dna Marie- Hélène Fabra Brătianu: „Când am întrebat câte persoane vor veni la pomana de după înmormântare, mi s-a spus că 150. Or, eu aveam doi verişori în România şi vreo cinci-şase prieteni. Cei mai mulţi dintre cei care au venit la pomană erau membri PNL. Mi s-a părut ciudat. Un alt lucru bizar de la înmormântare: la catafalcul mamei mele au fost mai multe discursuri politice, iar acestea nu aveau ce căuta în acele momente. Asta cu atât mai mult cu cât cerusem să nu fie astfel de discursuri. Încă o bizarerie de la înmormântare: eu cu soţul şi fetele noastre nu am mai avut loc la masa de la pomană. Locurile noastre fuseseră ocupate de nişte membri PNL. Nu ştiu numele lor, dar nu mi s-a părut ceva normal, era chiar incredibil de deranjant. A fost o zi foarte tensionată la înmormântarea mamei mele.”
Scena are ceva din ultimul act al „Gaiţelor” lui Kiriţescu. Dar, dincolo de grotescul ei uman şi firescul ei politic, spune ceva decisiv despre PNL, cel de după 1990.