Pentru a putea accesa Fondul Tranziției Juste de 17,5 miliarde de euro, factorii de decizie din regiunile care utilizează masiv cărbunii, oriunde în UE și mai cu seamă în Europa Centrală și de Est (ECE), se grăbesc să-și finalizeze Planurile Teritoriale pentru Tranziție Justă.

Documentele ar trebui să schițeze o viziune despre un viitor lipsit de cărbune și de alte industrii poluante, demonstrând modul în care autoritățile vor folosi banii europeni pentru a construi o economie decarbonizată. Ele ar trebui de asemenea să prevadă detalii ale unor subiecte în privința cărora autoritățile locale nu dețin aproape deloc puteri, cum ar fi să explice de unde vor proveni reducerile de emisii de gaze cu efect de seră.

Până și regiunile progresiste vor descoperi că această sarcină e una dificilă, întrucât de obicei unicul document după care te poți ghida e Planul Național pentru Energie și Climă (NECP). NECP-urile au fost întocmite în decursul ultimilor doi ani și ar trebui în teorie să arate ce măsuri vor lua statele pentru a-și atinge obiectivele climatice pentru 2030.

Dar cele mai multe planuri nu sunt suficient de ambițioase – și multe dintre cele din ECE nu prevăd un termen-limită pentru eliminarea cărbunelui.

Săptămâna trecută au venit vești neașteptate din România, al cărei Plan de Redresare și Reziliență (PNRR) promite eliminarea completă a cărbunelui până în 2032. Cu siguranță un motiv de bucurie pentru activiștii climatici, care totuși nu au ezitat să arate că eliminarea poate și ar trebui să fie realizată mult mai devreme – cu mult înainte de 2030.

Într-o țară de 20 de milioane există 16.000 de angajați în sectorul cărbunelui, care generează cam 20% din energia țării – și prin urmare se pot găsi soluții atât pentru sectorul energetic cât și pentru locuri de muncă în mai puțin de un deceniu. Însă nici unul dintre aceste lucruri nu e explicat în document.

În cazul regiunilor carbonifere pomenirea vagă a unei eliminări nu ajută la conceperea planurilor lor teritoriale, din moment ce ele nu specifică când anume va fi închisă fiecare centrală în parte. Ea survine totodată într-un stadiu tardiv al procesului, deoarece cele mai multe țări ar trebui să depună în iunie la Comisia Europeană prima versiune a planurilor.

Alte țări din regiune nu se află într-o situație prea diferită. Se discută mult pe marginea procesului intentat de Cehia Poloniei, prin care prima încearcă să închidă mina de cărbune a celei din urmă de la Turów.

Polonia a încercat recent să rezolve problema prin promisiunea că va cheltui peste 40 de milioane de euro pentru a reduce impactul minei asupra pânzei freatice. Însă proiectul e mult mai costisitor de atât: regiunea va pierde accesul la Fondul Tranziției Juste, întrucât nu poate demonstra că a adoptat o cale de a realiza tranziția.

Comisia a subliniat că rămân disponibile și alte surse de finanțare – o consolare prea mică pentru o țară care a luptat să primească partea leului, vreo 2 miliarde de euro, din Fondul Tranziției Juste.

Reclamantul din dosarul Turów nu stă nici el mult mai bine: comisia cehă a cărbunelui, controlată de industrie, a ajuns la o concluzie similară cu modelul pe care l-a copiat, cel german, care propune 2038 drept termen-limită de eliminare a cărbunelui.

Dar până și guvernul pro-combustibili fosili a realizat că a te baza pe cărbune vreme de încă 17 ani nu e decât un vis iluzoriu, astfel că a cerut comisiei să propună o dată mai apropiată.

O Platformă de Transformare formată din 39 de membri din diverse domenii a fost înființată pentru a concepe Planurile Teritoriale pentru Tranziție Justă din Cehia. Dar cei din afara Platformei, mai ales localnicii din regiunile carbonifere, n-au prea avut șanse să influențeze planul – și mulți nu înțeleg nici acum ce poate face Fondul.

Deși regiunile carbonifere nu sunt singurii beneficiari potențiali, Fondul a fost înființat pentru ele în primul rând, iar cărbunele trebuie să fie eliminat rapid din sistemele energetice, urmat imediat și de gazele naturale, pentru a putea fi îndeplinite angajamentele climatice.

Dacă termenele-limită adoptate de România și Cehia nu sunt suficient de ambițioase, Polonia nici măcar nu are așa ceva – în afară de acordul cu minerii de a închide minele în 2049, într-o contradicție evidentă cu obiectivul neutralității climatice din 2050.

A venit demult vremea ca acele câteva guverne din UE care nu s-au decis încă asupra unui termen-limită să întocmească o strategie pentru închiderea graduală dar rapidă a minelor de cărbune și a centralelor electrice pe cărbune.

Fondul Tranziției Juste, alături de celelalte instrumente europene de finanțare mult mai mari precum Politica de Coeziune și Mecanismul de Redresare și Reziliență, reprezintă o ocazie excelentă de înlocui locurile de muncă ce se vor pierde cu altele sustenabile.

Și Comisa Europeană are un rol important de jucat: ea nu trebuie să accepte decât acele planuri care contribuie la redezvoltarea și diversificarea economiei locale.

Articol de Alexandru Mustață (coordonator pentru tranziție justă la rețeaua ECE Bankwatch)

https://www.euractiv.com/section/economy-jobs/opinion/lack-of-coal-phase-out-commitments-in-eastern-europe-jeopardises-just-transition/