EŞEC TOTAL pentru ABOLIREA Obamacare. Republicanii lui Trump PIERD CONTROLUL în Senat

EŞEC TOTAL pentru ABOLIREA Obamacare. Republicanii lui Trump PIERD CONTROLUL în Senat

O nouă şi grea înfrângere pentru republicani: proiectul lor de lege pentru abolirea şi înlocuirea Obamacare nu are voturile în Senat şi deci se împotmoleşte, aruncând în aer încă o tentativă a dreptei de a demonta una dintre eredităţile lui Barack Obama.

Înfrângerea e cu atât mai grea cu cât republicanii pierd de fapt autoritatea de a aproba reforma cu o majoritate simplă, opţiune care scade pe 30 septembrie.

Palma vine într-o săptămână cheie pentru agenda preşedintelui Trump: miercuri este aşteptată prezentarea reformei taxelor, care împreună cu abolirea Obamacare, este una dintre promisiunile preşedintelui în campania electorală.

Proiectul de lege pentru sănătate, pus la punct de senatorii Lindsey Graham şi Bill Cassidy, nu a adunat consensuri suficiente: celor care s-au declarat împotrivă li s-a adăugat şi votul senatoarei Susan Collins.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un NU care înseamnă căderea proiectului. Republicanii puteau în fapt să-şi permită pierderea doar a două voturi. Cu Collins acestea au ajuns la trei, aruncând în aer planurile republicanilor. Susan Collins a explicat opoziţia sa la proiect cu evaluarea preliminară a Congressional Budget Office (CBO), organismul bipartizan însărcinat să furnizeze analize economice Congresului, potrivit căruia, proiectul Graham-Cassidy ar fi cauzat pierderea acoperirii sanitare pentru milioane de americani.