Cu mască sau fără mască? Clasă plină sau pe jumătate? Lecții obișnuite, față-n față, sau cursuri online? Școală clasică sau school pe tabletă? Profesori digitali sau dascăli cu degete crăpate de cretă?

La toate aceste chestiuni se poate coagula un răspuns (nu o soluție!) coerent, pe hârtie, în doar câteva secunde de la lecturarea recomandărilor oficiale ale Institutului de Sănătate Publică. Le amintesc succint, pentru că, dragi părinți, bunici și alte suflete aflate în slujba copilăriei, trebuie să știți că aceste repere vor constitui, de fapt, chintesența organizării învățământului românesc în vreme de pandemie.

Timpuri noi, reguli pe măsură

Cu alte cuvinte, din această toamnă, școala va putea fi reluată doar cu obligația de a respecta câteva condiții esențiale, printre care: clasele vor găzdui un număr de 10 până la maximum 15 elevi, în funcție de spațiu; copiii urmează să rămână cel mult patru ore pe zi la școală, iar cursurile nu vor depăși ca durată treizeci de minute; în timp ce jumătate din clasă va beneficia de explicații pe stil vechi, prin viu grai, cealaltă jumătate, aflată în fotoliul sau pe scăunelul de acasă, va primi aceste informații prin intermediul mijloacelor digitale (dacă dispune de ele).

Ce alte indicații mai cuprinde documentul de stat emis către toate unitățile de învățământ pe 29 mai 2020? Distanța dintre elevi, în clasă, trebuie să fie de patru metri, de unde concluzia că puștii/ puștoaicele vor sta singuri/ singure în bancă. Adio, ghionturi, ciupituri și alte flirturi școlărești!

Ora de studiu bate la mustață recreația

Altceva? O oră dintre cele patru ar fi de preferat să se consume afară, în spațiu deschis. Și una dintre cele mai interesante recomandări: pauza dintre ore se va mări până la maximum douăzeci de minute, pentru ca fiecare elev să aibă timp să se spele pe mâini cel puțin douăzeci de secunde. Săpun să fie!

Recreația va dura aproape cât ora de studiu! Nu-i rău. Ba chiar, dacă stau să mă gândesc, e chiar mai bine ca fiul meu să alerge – fie și cu masca pe nas (obligatorie doar în pauze) – la școală, prins în vârtejul unei lepșe, decât să butoneze, între cursurile servite online, de acasă, sub „atenta” supraveghere a bunicii, vreun joc violent pe consolă.

Și-acum, dacă tot am învățat să ne spălăm pe mâini cel puțin douăzeci de secunde, să punem și degetul (curat) pe rana educației. O plagă veche, românească.

Rotație

Sistemul „școală prin rotație” – jumătate în bancă, jumătate pe tabletă, de acasă – este deja utilizat în Austria și în alte state occidentale. Problema nu e că preluăm modelul vestic, ci că nu suntem, ca de obicei, apți să-l urmăm corect. Teoretic, stăm bine, doar că practic, statistic, realitatea ne dă cu cifrele în cap.

Deși cei mai mulți dintre români dețin un telefon smart, iar România se bate cu țările lumii pentru cea mai bună viteză la internet, doar 50% din populația activă e conectată. E adevărat, copiii se nasc astăzi cu tableta și „aifonul” în mână, tot mai străini de televizor, prieteni cu Youtube, dar înstrăinați de cărți și benzi desenate.

Realitatea în cifre

În ciuda acestei deschideri tehnologice, 39% dintre copiii generației digitale nu sunt capabili să folosească informația accesată pentru a rezolva probleme întâlnite în viața de zi cu zi. Analfabetismul funcțional e scorbura pe care o săpăm tot mai adânc în trunchiul putred al propriei societăți.

Potrivit unui nou studiu Eurostat, doar 6,5% dintre români cumpără măcar o carte pe an, iar media de consum pe cap de locuitor pentru cărți este de doar 5 euro pe an. Și asta în ciuda suprasaturării pieței editoriale.

Mai vreți cifre? Vă mai ofer. Comparații? Cu plăcere.

Sistem, nu baliverne!

Piața de carte și manuale școlare din România este evaluată la 60 de milioane de euro. Este infimă, în comparație cu Italia, unde este estimată la două miliarde de euro. Sau cu Germania, cea mai mare din Europa, care se ridică la 9 miliarde de euro anual, cea din Ungaria – la 140 milioane de euro, Bulgaria (cu o populație de trei ori mai mică decât România) – 60 milioane de euro și Slovenia, care vinde cărți și manuale în valoare de 75 de milioane de euro, deși are o populație de doar 2 milioane de persoane.

Faptul că te-ai născut cu laptopul în brațe, că ai acces rapid la informație extrem de diversă nu înseamnă, așadar, că ești un om educat. Nici pe departe! Pentru ca un popor să-și câștige acest statut, făcând abstracție de vârfurile școlite la cele mai bune universități ale planetei, trebuie să-și construiască mai întâi un sistem pe baza căruia să poată crește ulterior o generație educată.

Oportunități digitale

E limpede că totul în jurul nostru se digitalizează, interacționează și se multiplică în miimi de secunde. Nu doar că poți strânge zece copii la un curs online, cândva colegi de școală. Poți face mai mult decât atât și aproape la fel de ușor, dacă validăm existența unui limbaj comun. Poți aduna zece copii de pe șapte continente diferite să participe la o lecție digitală. N-ai nevoie, până la urmă, decât de un suport, de un mecanism bine pus la punct.

Are însă România acest sistem obligatoriu pentru o bună funcționare? Este pregătit statul, cu toate resursele sale, primare și derivate, să se adapteze schimbării și să ne garanteze fără să se facă de râs deschiderea unui an școlar fie el și semidigital? Se fac pregătiri încă de acum, se propun strategii, se organizează scenarii pentru a nu ne prinde toamna cu mâna-n nas, legănați de visări slave?

Examenul statului

Monica Anisie, ministrul în exercițiu al Educației, vântură de aproape o lună promisiunea rezolvării chestiunii care viza copiii fără posibilități financiare de urmare a școlii online, după ce a înaintat Ministerului de Finanțe raportul prin care solicita achiziționarea a 250.000 de tablete.

Până și dragul nostru președinte, K. I., profesor într-o altă viață, s-a dezmeticit din toropeală cerând de la înălțimea funcției nu doar tablete pentru elevii nevoiași, ci și ghiduri pentru instruirea cadrelor didactice nefamiliarizate cu găselnițele tehnologiei.

Ce va fi la toamnă?

Bun, mișcați din buze să vă faceți auziți, votați, înjurați. Dar sistemul funcționează în cadrul repetițiilor pe care le întreprindeți deja pentru nu ne trezi la toamnă singuri pe peronul educației Uniunii? Mecanismul merge ceas? Dascălii nimeresc butoanele, știu să apese „enter” și „delete”? Ați împărțit tablete și prin cătunele Apusenilor, și prin Murgeni și prin Ferentari? Putem cânta liniștiți „A venit vacanța cu trenu’ din Franța!”? E totul „ok”?

Sau la toamnă trenul educației civilizate ratează din nou halta România?