A venit vacanța cu eliminarea din Franța!

A venit vacanța cu eliminarea din Franța!

„Tricolorii” au revenit, azi-noapte, în țară, și au plecat dezamăgiți spre case. Fotbaliștii au scăpat de grija Euro și-și fac planuri de concediu

Naționala României a trecut ca o cometă pe la Campionatul European și n-a reușit să-și îndeplinească obiectivul minim: calificarea în optimile de finală. La competiția din Hexagon au luat startul 24 de echipe, iar 16 dintre acestea au ieșit deja sau vor ieși din grupe. România face parte dintre cele opt formații care au încheiat conturile cu Euro, sau urmează să facă acest lucru.

Prima reprezentativă eliminată a fost Ucraina, încă din etapa a doua, după 0-2 cu Germania și 0-2 cu Irlanda de Nord, dar „galben albaștrii” nu au ajuns încă la Kiev, pentru că astăzi dispută ultima confruntare, cu Polonia.

Au fost primii care au părăsit Hexagonul

Așadar, prima națională care și-a făcut bagajele a fost cea a României.

Ieri, oficialii FRF au căutat în regim de urgență închirierea unui charter cu care să facă legătura dintre Paris și București. Reveniți de la Lyon, tot cu trenul de mare viteză, „tricolorii” au ajuns la Hotel Mont Royal Chantilly, și-au împachetat lucrurile și s-au pregătit pentru drumul spre aeroport. Aseară, la 23.30, ora Franței, avionul a decolat spre București și a ajuns în România după aproximativ trei ore.

Moldovan a rămas în Franța

Pentru elevii lui Anghel Iordănescu urmează câteva zile de vacanță, fiecare urmând să intre în săptămânile următoare în programul de pregătire al echipelor de club. Viorel Moldovan, unul dintre „secunzii” primei reprezentative, nici n-a mai revenit în România și a început treaba la Auxerre, formația pe care o va pregăti în sezonul viitor.

Altfel, Gabi Torje și-a cerut scuze pentru dezastrul de la turneul final: „Este rușinos, nu avem nici o scuză. Nu avem cum să căutăm motive sau altceva. Va fi greu să trecem peste aceste rezultate. Avem nevoie de o campanie de Campionat Mondial foarte bună. Dacă vom juca așa cum am făcut-o în ultima vreme, nu avem nici o șansă. Toți puteam să facem mai multe, să ajutăm echipa. Toți suntem vinovați”, a spus mijlocașul primei reprezentative.