A plouat cu amenzi peste politicienii care au încălcat restricțiile. Cine a primit cea mai mică sancțiune
- Mihnea Talau
- 1 aprilie 2021, 18:03
Raluca Turcan, ministrul Muncii, a primit, joi, amenda minimă, de 500 de lei, după ce a fost surprinsă fără mască de protecție, înghesuită într-o remorcă cu opt persoane. Și nu este sigura personalitate care încalcă regulile din pandemie.
Turcan se alătură astfel unei „ilustre” liste de politicieni amendați pentru nerespectarea regulilor din pandemie, impuse chiar de ei și de colegii lor.
Turcan primește amenda cea mai mică
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Câmpean și alți membri ai PNL Sibiu au participat, sâmbătă, la o acțiune de împădurire în orașului Tălmaciu. Fără mască, fără distanțare socială.
După ce inițial a negat fotografiile apărute în mediul online, a spus mai apoi că toate persoanele lângă care se afla aveau test negativ, câte și mai câte, Turcan nu a avut ce face. Mai ales că, premierul Florin Cîțu și ministrul de Interne, Lucian Bode, i-au solicitat să ceară să fie amendată. Alături de ea a fost amendată o altă liberală, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Câmpean.
„În urma apariției în mediul on-line a unor imagini în care sunt înfățișate mai multe persoane care nu poartă masca de protecție în timp ce se află în bena unui autovehicul, polițiștii sibieni s-au sesizat din oficiu, iar în urma verificărilor efectuate au fost identificate 6 persoane de sex feminin, care au fost sancționate contravențional în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020”, scrie IPJ Sibiu, într-un comunicat. Fără a preciza însă numele persoanelor.
Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu „s-a cerut” amendat
Și ministrul Sănătății Vlad Voiculescu a fost surprins în Parlament fără mască și discutând de aproape cu o altă persoană. Acesta a declarat miercuri că s-a cerut amendat. „Voi contribui la bugetul statului și îmi cer încă o dată scuze pentru o neatenție vinovată”, a declarat ministrul.
În cazul său încă se „analizează”.
Diana Șoșoacă, George Simion și Claudiu Târziu, amendați cu 15.000 lei fiecare
Diana Șoșoacă, George Simion și Claudiu Târziu vor fi amendați cu câte 15.000 de lei fiecare, pentru că au organizat, luni, un protest public cu peste 100 de persoane. Că doar sunt restricții... Alături de aceștia, încă 5 persoane care au fost implicate în manifestația din Capitală vor fi amendate cu câte 15.000 de lei.