A murit un mare fotbalist al echipei Dinamo. În urmă cu o lună avea o presimțire neagră
- Daniel Teodoreanu
- 6 ianuarie 2022, 19:07
Fostul căpitan al echipei Dinamo, Mircea Stoenescu, a murit miercuri seara, la vârsta de 78 de ani. De-a lungul anilor, el a fost cooptat inclusiv în conducerea formației din Ștefan cel Mare.
Cel care a confirmat vestea neagră a fost ofițerul de presă al echipei Dinamo, Ionel Culina. „Onoruri militare pentru MIRCEA STOENESCU Inima fostului fotbalist și conducător al clubului nostru, MIRCEA STOENESCU, a încetat să mai bată pentru Dinamo București.
De aseară, puțin după ora 22:00, lacrimile lui Cornel Dinu și ale tuturor dinamoviștilor lasă încă un gol în sufletul nostru. Am mai pierdut un CĂPITAN, durerea nu poate fi descrisă în cuvinte plânse. Trupul neînsuflețit al regretatului dinamovist va fi depus vineri, la prânz, la Mausoleul Eroilor din Cimitirul Ghencea Militar.
Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu, să aprindă o lumânare sau să depună o coroană de flori, o pot face până sâmbătă dimineața la Ghencea 1 Militar, la ora 11:00, când va avea loc slujba de înmormântare.
Basul va fi înmormântat în satul Popești
BASUL va fi înmormântat cu onoruri militare, sâmbătă, la prânz, la Cimitirul din incinta Bisericii Sfânta Treime din satul Popeşti, comuna Mihăileşti de Giurgiu. Mulțumim, MIRCEA STOENESCU! Dumnezeu să te odihnească!″, a scris pe Facebook reprezentantul echipei din Ștefan cel Mare.
Mircea Stoenescu fost fundaș central și a jucat la Dinamo în 1961, dar și în perioada 1965-1972. Cariera lui a fost legată de numele Dinamo. Ulterior, a mai evoluat la Dinamo Obor, Dinamo Pitești și Dinamo Slatina
Alături de Dinamo a câștigat campionatul dar și Cupa României. În Divizia A (n.r. – actuala Liga I) a bifat 158 de meciuri și 11 goluri în Divizia A, dar și 7 meciuri în cupele europene.
Premoniție neagră la azil
Mircea Stoenescu a renunțat la cariera de jucător în 1975 și s-a dedicat arbitrajului. Șase ani mai târziu a ajuns în corpul de arbitri A. Conform gsp.ro, acesta a lucrat la un moment dat și la Direcția judiciară a Sectorului 5. Din 2001, el a fost observator al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) și a ocupat numeroase funcții în staful administrativ al echipei Dinamo.
„Eu simt că e, probabil, ultimul interviu mare pe care aș putea să-l ofer. Stați, nu o luați ca pe o tristețe, zâmbesc chiar! Dar e «Apusul meu de soare», ca să-l parafrazez pe Delavrancea. Mi-e teamă că n-am să mai pot să-mi scriu rândurile mele...
Voiam să fac o broșură cu viața mea, cum am început de la mingea de cârpă, în cartier", declara Mircea Stoenescu în cadrul unui interviu acordat în urmă cu o lună jurnaliștilor de la Gazeta Sporturilor.