A murit Corneliu Bîrsan, fost judecător la CEDO: A fost un profesor special
- Emma Cristescu
- 31 august 2024, 14:14
Corneliu Bîrsan, fost judecător la CEDO, a murit. Justirul a fost membru de onoare al Uniunii Naționale a Barourilor din România (2004) și membru de onoare al Asociației Magistraților din România (2006). El a primit numeroase premii.
A murit Corneliu Bîrsan
”Înainte de toate, Profesorul Corneliu Bîrsan a fost o luminoasă personalitate a spațiului nostru juridic, lăsând în urma sa o moștenire greu de cuprins în câteva cuvinte sau rânduri, orice evocare a personalității sale fiind condamnată să fie lacunară. Membru de onoare al Uniunii Naționale a Barourilor din România (2004), membru de onoare al Asociației Magistraților din România (2006), sunt doar câteva dintre calitățile și distincțiile acordate Profesorului de reprezentanți ai unor profesii juridice care au beneficiat de sprijinul, dar și de afecțiunea sa.
Însă Profesorul Corneliu Bîrsan a fost, în primul rând, Profesor. Dincolo de tratatele, cursurile, monografiile și studiile de specialitate scrise în publicații de prestigiu din țară și din străinătate, cariera universitară a Profesorului Corneliu Bîrsan este una demnă de urmat pentru ceea ce trebuie să însemne un cursus honorum în devenirea ca universitar, pornind de la treapta de asistent suplinitor la Catedra de Drept Privat a Facultății de Drept a Universității din București (1967), pentru a ajunge, în anul 1992, profesor universitar în aceeași facultate, iar după 2014 profesor emerit.
A fost un profesor special
Studenții săi au fost norocoși să aibă parte de un Profesor ale cărui prelegeri erau, practic, suficiente pentru asimilarea teoriei generale a drepturilor reale și obligațiilor, materie care, fără a fi singura predată, a fost prima sa iubire.
Distincția de Cavaler al Legiunii de Onoare (1999) este, printre altele, recunoașterea contribuției sale esențiale, ca Decan al Facultății de Drept a Universității din București, la înființarea Colegiului Juridic Franco-Român, poate primul drum spre Europa pe care pășesc și astăzi numeroși și merituoși studenți ai acestei facultăți.
Facultatea de Drept a Universității din București nu a fost singura prezentă în activitatea Profesorului. Universitatea de Vest din Timișoara (2010), Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (2016) și Universitatea „George Bacovia” din Bacău (2018) i-au acordat titlul de doctor honoris causa.
Corneliu Bîrsan a fost judecător la CEDO
Totodată, Profesorul Corneliu Bîrsan depășise granițele țării: judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (1998-2013), membru al Curții de Arbitraj Internațional de la Haga (1992-2005), profesor invitat la numeroase facultăți de prestigiu din străinătate (Universitatea Paris I Panthéone-Sorbonne, Universitatea Robert-Schumann Strasbourg etc.), doctor honoris causa al Universității Paris I Panthéon-Sorbonne, se numără printre probele depășirii frontierelor juridice naționale.
Calitatea de membru corespondent al Academiei Române (2017) este doar o consecință logică a faptelor Profesorului, rezumate mai sus, iar Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler (2007) este mărturia anvergurii personalității sale, ca una căreia statul român a fost nevoit să-i ofere recunoaștere, chiar dacă nici Profesorul Corneliu Bîrsan nu a fost scutit de a resimți, în momente de cumpănă, pe care același stat i le-a provocat, că recunoștința este o povară grea…”, se arată într-un omagiu publicat pe juridico.ro.