A murit un actor celebru. Vocea lui a fascinat generații întregi. Avea doar 67 de ani
- Antonia Hendrik
- 8 septembrie 2023, 19:37
A murit un actor celebru. Vocea lui a fascinat generații întregi. Actorul a murit cu câteva zile înainte de a împlini vârsta de 68 de ani. Teatrul Regina Maria este în doliu.
A murit un actor celebru. Vocea lui a fascinat generații întregi. Este vorba despre actorul din Oradea, Ion Ruscuț, care a încetat din viață cu doar câteva zile înainte de a împlini vârsta de 68 de ani.
Teatrul Regina Maria se află în doliu, iar reprezentanții instituției culturale au transmis că actorul a fost un om călduros și cu un simț al umorului greu de egalat.
A murit un actor celebru. Vocea lui a fascinat generații întregi. Avea doar 67 de ani
Ion Ruscuț s-a născut în satul Tăut din Bihor în 26 septembrie 1955. A urmat studiile la Institutul de Teatru „Szentgyorgy Istvan” din Târgu-Mureș, unde a absolvit în 1980.
„Colectivul Teatrului Regina Maria deplânge trecerea la cele veșnice a îndrăgitului actor Ion Ruscuț. Care s-a stins din viață cu câteva zile înainte de a împlini 68 de ani. Ion Ruscuț va rămâne mereu în amintirea noastră atât ca actorul care își făcea meseria cu seriozitate și generozitate, cât și ca omul cald și cu un simț al umorului greu de egalat, alături de care am construit amintiri prețioase”, se arată în mesajul postat de Teatrul Regina Maria pe pagina de socializare.
Din 1983, a dat viață multor personaje pe scena teatrului orădean. Dintre acestea, Teatrul Regina Maria amintește, de pildă: George, în „Omul care a văzut moartea”, de Victor Eftimiu. Ichim în „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian. Roberto în „La Grande Magia”. Bromden în „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, adaptare de Dale Wasserman după Ken Kesey, regia artistică Marius Oltean, Polonius în „În inima nopții – Episodul Hamlet”, regia artistică Gavriil Pinte, sau Firs în „Livada de vișini”.
A jucat în „Fetița cu chibrituri”
Actorul a jucat și în spectacole pentru copii, cum ar fi „Fetița cu chibrituri”, „Croitorașul cel Viteaz și Hainele cele noi ale Împăratului” și „Micul Prinț”
Ion Ruscuț a avut roluri și în lungmetrajele Morgen (2010) și Berliner (2020) ale regizorului Marian Crișan.
„Vocea lui inconfundabilă este recunoscută de toți copiii care au crescut cu desene animate dublate la studioul din Oradea, unde a fost atât actor, cât și regizor de dublaj”, au mai precizat reprezentanții TeatruluiRegina Maria.