A început războiul cu procurorii! Deputații dau DNA o lovitură năprasnică

A început războiul cu procurorii! Deputații dau DNA o lovitură năprasnică

Parlamentarii își iau măsuri de protecție în fața procurorilor.

Solicitările DNA trebuie să conţină „indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală şi motivele concrete și temeinice care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei”.

Aceasta este una dintre modificările Regulamentului Camerei Deputaților ce va fi votat mâine. Practic, această modificare ar transforma Comisia juridică într-o instanță de judecată, acesta fiind și motivul pentru care, în 2013, când aleșii au încercat prima dată să introducă această prevedere, CCR a declarat-o neconstituțională.

De asemenea, ministrul Justiţiei va înainta toate documentele pe care Comisia juridică le solicită. La rândul său, preşedintele Comisiei va solicita Biroului Permanent prelungirea termenului pentru depunerea raportului cu cel mult două zile, dacă va considera că sunt necesare probe și informații suplimentare de la Ministerul Justiției.

Pe de altă parte, potrivit noilor prevederi, Valeriu Zgonea (foto) devine, practic, de neschimbat de la conducerea instituției până la alegerile parlamentare din 2016. Zgonea l-a acuzat pe viceliderul liberalilor de la Cameră, Tinel Gheorghe, că a elaborat amendamentul buclucaș privind revocarea președintelui. Contactat de EVZ, Tinel Gheorghe s-a arătat surprins de acuz ațiile lui Zgonea: „Ei, nu mă înnebuni!? Să-i transmiteți dlui. Zgonea că e un mincinos”, a spus el.