A fost descoperită gena schizofreniei

A fost descoperită gena schizofreniei

La universitatea Duke din SUA, s-a descoperit o genă care a devenit suspectul principal responsabil de manifestarea schizofreniei şi o posibilă ţintă pentru eventuale tratamente.

Savanţii au încercat să stabilească sursa halucinaţiilor şi a comportamentelor bizare asociate cu schizofrenia şi au ajuns mereu la aceleaşi trei schimbări neuronale: mai puţini spini dendritici (pe care se formează sinapsele), neuroni hiperactivi şi dopamină în exces. Singură problema era aceea că aceste fenomene nu păreau să împărtăşească vreo legătură, ba chiar se arătau contradictorii, informează stiintasitehnica.com.

După foarte mulţi ani de cercetare, oamenii de ştiinţă cred că o mutaţie la nivelul genei Arp2/3 ar putea deţine răspunsul liantului dintre cele trei anomalii, ea fiind implicată şi în formarea sinapselor.  Aşa s-a descoperit că tocmai numărul redus de spini dendritici determină hiperactivitatea neuronală, care la rândul ei stimulează producţia excesivă de dopamină. Iar combinate, cele trei pot genera şi alimenta o tulburare psihiatrică. Studiile sunt abia la început, dar specialiştii au devenit optimişti cu privire la obţinerea unui posibil remediu pentru schizofrenie.

Ne puteți urmări și pe Google News