Gabriel Șchiopu, șeful Serviciului de Acțiuni Speciale SAS, din Iași, este acuzat, printr-o scrisoare cu autor anonim, cel mai probabil de către un fost poliţist care a trecut pe la această structură, deoarece acesta scrie la timpul trecut.

În prima parte ascrisorii, poliţistul descrie cum ar fi început conflictul, între el sau mai mulţi subordonaţi, cu şeful lor. Acesta probabil un fost mascat din cadrul (SAS), din Iași, a dezvăluit detalii scandaloase despre șeful acestei structuri, despre care spune că-și umilea subordonații pentru felul în care arată, îi punea să se bată între ei și li se adresa într-un mod trivial.

„Deşi este cunoscut ca unul dintre cele mai unite colective din cadrul IPJ Iaşi, Serviciul pentru Acţiuni Speciale stă pe un butoi cu pulbere, şi asta din cauza tensiunilor acumulate între şeful structurii şi majoritatea poliţiştilor din cadrul servicului. Cine este acest şef? Subcomisar de poliţie Costel Gabriel (n.r. – Şchiopu), autointitulat în mediul online Gabone Uzzi, Gabone Jason, fost agent de poliţie încadrat în perioada când unchiul său, chestorul Ştefan Alexa, se afla la conducerea IPJ Iaşi, ajuns ulterior ofiţer, bucurându-se de această susţinere, în cadrul serviciului. Şef nou, idei noi, aparent un lucru benefic, şi aşa a fost, conform spuselor mai multor luptători din cadrul serviciului, până când lucrurile au început să ia o întorsătură urâtă.

Domnul subcomisar a descoperit sportul la 40 de ani, acesta frecventând o sală de culturism din munici­piul Iaşi, care este administrată de către un prieten al acestuia, sală intens promovată în mediul online de către şeful mascaţilor prin postări zilnice în care se fotografia în timpul antrenamentelor şi aducând mulţumiri administratorului sălii pentru „transformarea” sa. Acest lucru nu ar fi ridicat pro­bleme până în momentul în care a început să impună poliţiştilor să frecventeze această sală, în caz contrar, pentru unii poliţişti pe care îi considera mai puţin pregătiţi, îi va muta în cadrul altor structuri. Acesta nu se limita doar la spuse, şi a început să ne ameninţe şi să ne oblige să mergem la acea sală, altfel vom fi mutaţi câte două luni la ţară. Şi repeta în multe circumstanţe oficiale, şedinţe, adunări ale structuri şi când ne prindea pe fiecare pe hol că mergeam la săli de „p….” şi că ar trebui să mergem la săli de bărbaţi”, se arată la începutul scrisorii.

Tot Gabriel Șchiopu este acuzat inclusiv de faptul că trimitea poze cu el, gol, colegilor, pentru a vedea și ei „cum arată un bărbat adevărat”.

Dar, mai grav de atât, acesta și-ar fi pus subordonații să se bată între ei, tot ca să-și arate masculinitatea.

„De aici şi până la declanşarea conflictului nu a fost decât un pas, acesta începând să aibă un comportament agresiv şi un limbaj trivial – «bă p……, „băi pi…… nu arătaţi ca nişte bărbaţi», expresii folosite la adresa mai multor lucrători din cadrul serviciului, ajungându-se la înjurături şi jigniri legate de familiile acestora. El mai trimitea poze pe forumul serviciului de whatsapp cu el dezbrăcat, adică gol complet, spunând că aşa ar trebui să arate un bărbat adevărat, şi să arătăm la soţiile noastre cum arată un bărbat adevărat, nu cum arătăm noi. Mulţi poliţişti din cadrul serviciului pun această transformare a şefului, atât psihică cât şi mai ales fizică pe seama consumului de substanţe interzise, fapt care ar trebui să tragă un semnal de alarmă structurii de control abilitate din cadrul MAI. Totul a explodat în momentul în care acesta le-a impus luptătorilor să-şi măsoare forţele punându-i să se bată între ei în adevăratul sens al cuvântului. Cine refuza urma să fie mutat din cadrul serviciului, fapt care a dus la nasuri sparte, ochi vineţi, coaste fisurate, chiar şi fracturi într-un caz. Asta se poate dovedi şi pe filmarea cu lupta între cei doi când un coleg care se revoltă spune că «sunt de 20 de ani aici şi nu am văzut asta niciodată, şi puteţi să mă mutaţi unde vreţi». El montează aceşti luptători special ca să îi distrugă şi să găsească motive că nu sunt bine pregătiţi ca să fie mutaţi şi să (n.r. – îşi) aducă prietenii lui care termină şcoala. Tot din filmare reiese că băiatul care este deja poliţist cade, el fiind lovit de către elev foarte agresiv şi violent şi nu schiţează niciun gest de omenie sau sportivitate”, se mai afirmă în scrisoare.

Același autor anonim vorbește despre șeful SAS, din Iași, că s-ar fi lăudat inclusiv cu performanțele lui sexuale la locul de muncă.

„În urmă cu două săptămâni, mai mulţi lucrători au participat la cupa Dinamo organizată de preşedintele de la Dinamo, (n.r. – reprezentanţi) de la IPJ Iaşi. Mai mulţi lucrători (n.r. – de la SAS) s-au prezentat cu copiii şi soţiile. Acest şef «gabone» s-a dezbrăcat la un moment dat rămânând în bermude şi gol în partea superioară a corpului, defilând printre copiii de cinci ani, repetând că aşa trebuie să arate un bărbat adevărat (…)”.

„Încă un aspect: la detaşament este o maşină Logan care este la dispoziţia sa, el o foloseşte în interes propriu. Se duce la sală cu ea, îşi rezolvă problemele perso­nale cu ea în timpul serviciului. Această maşină are foaie de parcurs făcută în fiecare lună pentru 1.500 de kilometri care însă nu pot fi justificaţi, în contextul în care distanţa între IPJ Iaşi şi stadion este de doar un kilometru. Un alt aspect este că umblă prin camere şi dacă vedea că se mănâncă altceva în afară de piept de pui, dar nu mai mult de 130 de grame, făcea scandal şi ne acuza că mâncăm ca nişte porci şi că mâncăm nesănătos. Certa colegii care intervenau la misiuni şi nu apucau să îşi pună cagula. Îi punea la zid cu critice, însă el, a doua zi, îşi punea singur poze pe Facebook îmbrăcat în ţinute de poliţie şi în poziţie de manechin. Ar mai trebui verificat un aspect: el are domici­liu în Constanţa, însă beneficiază de chirie, deşi are apartament luat printr-un credit în bancă.. Dimineaţa nu salută la intrarea în serviciu, la plecare la fel, se credea Dum­nezeu… Obliga mai mulţi colegi să alerge zilnic 10 kilometri şi să-i trimită pe aplicaţie dacă au alergat. Dacă aceşti colegi îi spuneau că este ziua soţiei sau a copilului, el spunea să nu ne mai ascundem după soţii şi copii, iar pentru a fi luptător cere sacrificii. Urmărea adresele de Facebook ale colegilor iar dacă vedea că într-o poză a fost la petrecere sau a mâncat dulce, a doua zi te lua la bază şi te întreba de ce mănânci sau pierzi vremea. Întreba anumiţi colegi: «tu câte numere sexuale faci cu burta aia? Eu fac trei numere sexuale, de asta arăt aşa bine» – o chestie de neruşinare”, spune în încheiere  autorul.

Te-ar putea interesa și: