A doua finală din 2017 între „Regele” Federer și „Matadorul” Nadal. Marii rivali se vor duela în ultimul act de la Miami

A doua finală din 2017 între „Regele” Federer și „Matadorul” Nadal. Marii rivali se vor duela în ultimul act de la Miami

Roger Federer (locul 6 ATP) și Rafael Nadal (7 ATP) se vor întâlni pentru a treia oară în acest sezon, și pentru a doua oară într-o finală, de această dată în cadrul turneului de la Miami.

Elvețianul, favorit 4, a dispus aseară de australianul Nick Kyrgios (16 ATP), cu scorul de 7-6 (9), 6-7 (9), 7-6 (5), în semifinale, și astfel, a bifat a patra finală din carieră la Miami.

Acum, Federer, deținătorul a 18 titluri de Grand Slam (record absolut!), îl va înfrunta pe „Rafa” Nadal pentru a 36-a oară. Totodată, elvețianul și spaniolul se vor duela pentru a doua oară într-o finală, în acest sezon, după cea de la Australian Open, câștigată de sportivul din „Țara Cantoanelor”. Cei doi s-au mai întâlnit și în urmă cu două săptămâni în „optimile” de la Indian Wells (SUA), turneu câștigat, de aseamenea, de elvețian. În ceea ce privește întâlnirile directe, Nadal s-a impus în 23 de meciuri, iar elveţianul în 13.

Finala dintre Federer și Nadal de la Miami se va juca duminică, 2 aprilie 2017, de la ora 20:00 (în direct la Digi Sport 3).

Ne puteți urmări și pe Google News