A doua extragere la Loteria bonurilor fiscale emise în luna mai
- Teodora Cimpoi
- 22 iulie 2016, 13:49
A doua extragere pentru selectarea celor 100 de câștigători ai Loteriei bonurilor fiscale va fi organizată duminică, 24 iulie. Fondul de premiere este de un milion de lei. La prima extragere au participat bonurile emise între 1 şi 31 mai 2016 şi au fost desemnate câștigătoare cele din 20 mai 2016, în valoare de 79 de lei.
După centralizarea bonurilor fiscale câștigătoare, depuse în termenul legal de 30 de zile, a rezultat un număr de 338 cereri de revendicare, fiind depășit astfel numărul maxim de 100 de premii stabilit prin lege, a transmis ministerul, într-un comunicat.
În urma verificărilor, s-a constatat că numărul unic de înregistrare 293 a fost atribuit unei cereri de revendicare deja înregistrată în aplicația informatică, rezultând o dublă înregistrare. Drept urmare, numărul unic 293 a fost invalidat.
Lista bonurilor fiscale pentru care au fost revendicate premii la extragerea lunară din 19 iunie a.c. este disponibilă pe site-ul MFP, la rubrica Loteria bonurilor fiscale la: http://www.mfinante.ro/loteriabonurilor.html?pagina=loteriabonurilor