Alertă la Ministerul Sănătății. Câți oameni vor fi afectați

Alertă la Ministerul Sănătății. Câți oameni vor fi afectați

Ministerul Sănătății pune în dezbatere publică un proiect referitor la reorganizarea instituţiei.

Guvernul Orban își propune să eficientizeze fiecare instituție din subordine, iar la Ministerul Sănătății se are în vedere creşterea capacităţii administrative. Potrivit proiectului, ministrul Sănătăţii va fi ajutat de patru secretari de stat, un subsecretar de stat, un secretar general şi de doi secretari generali adjuncţi. Până acum existau cinci funcţii de secretar de stat şi două de subsecretar de stat.

În total, MS va avea un număr maxim de 380 de posturi, aici fiind incluse şi cele aferente cabinetelor secretarilor de stat, notează Agerpres. În prezent, sunt 384 de posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente Cabinetului ministrului, din care 10 aferente Unităţii de Management al Proiectului Băncii Mondiale şi 16 posturi, pe perioadă determinată, pentru monitorizare, implementare, realizare proiecte spitale regionale.

„Pentru îmbunătăţirea activităţii la nivelul Ministerului Sănătăţii, prin reorganizarea unor structuri din cadrul acestuia, precum şi prin regândirea competenţelor acestora se intenţionează o creştere a capacităţii administrative a ministerului. De asemenea, necesitatea înfiinţării unor noi structuri, prin reorganizare şi/ sau desfiinţarea unora dintre structurile existente, este dată şi de complexitatea actuală a domeniilor de activitate, de existenţa unui management defectuos la nivelul instituţiei, generat şi de structura organizatorică existentă", se menționează în nota de fundamentare a proiectului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, Ministerul Sănătății subliniază că, „prin desfiinţarea unui post de secretar de stat, numărul total al posturilor din cadrul Ministerului Sănătăţii se reduce cu cele patru posturi aferente cabinetului secretarului de stat, respectiv la 380 de posturi”.