Președintele României a purtat un dialog cu cei prezenți și a încercat să le răspundă celor mai arzătoare nemulțumiri. Oamenii au cerut ca măcar după 30 de ani, vinovații pentru moartea miilor de români să fie condamnați.

”Se împlinesc astăzi 30 de ani de la izbucnirea Revoluției din Decembrie 1989, 30 de ani de la momentul în care s-a vărsat sânge în numele libertății și al democrației. În acele zile, românii au strigat în stradă, cu toată puterea, „Jos Comunismul!”. Sacrificiul românilor din acele momente, definitorii pentru devenirea ulterioară a României, ne-a adus libertatea și a făcut posibilă existența noastră de astăzi ca cetățeni ai unui stat democratic, în care demnitatea persoanei, drepturile și libertățile omului, dreptatea și pluralismul sunt valori supreme.

Cei 45 de ani de dictatură comunistă au rupt abrupt firul alianței noastre firești cu familia europeană și ne-au îndepărtat de la valorile și principiile europene. Această epocă neagră din istoria noastră a fost marcată de un profund dispreț față de lege, de îngrădirea drepturilor și libertăților cetățenești, de frică și teroare, de lipsuri și de foarte multe umilințe. Regimul comunist s-a instalat prin forță, împotriva liberei voințe a românilor, iar prăbușirea acestuia a urmat același tipar: prin crime, abuzuri și călcarea în picioare a legii. Pe baza unor probe incontestabile, istoricii și specialiștii în istorie recentă au concluzionat că regimul comunist a fost unul ilegitim și criminal, iar românii au suferit consecințele unei dictaturi staliniste, care a anihilat pluralismul politic, a distrus ordinea constituțională tradițională a poporului român, a reprimat elitele, i-a persecutat și aruncat în temnițe și lagăre pe opozanți, indiferent de culoarea politică, de gen, de rasă, de apartenență etnică sau convingere religioasă. În anii dictaturii, represiunea regimului împotriva propriului popor a atins cote paroxistice, iar fenomenul de exterminare socială a atins toate categoriile sociale.

Comunismul a distrus patrimoniul istoric și cultural, a introdus cenzura și controlul informativ și a generalizat teroarea polițienească.”, a declarat Iohannis în ședința solemnă a parlamentului susținută pentru marcarea a 30 de ani de la Revoluție.