Evenimentul Zilei > Actualitate > 2022 continuă cu unul dintre cele mai înspăimântătoare fenomene de pe Terra: Ce s-a întâmplat în România, în a doua zi a noului an
2022 continuă cu unul dintre cele mai înspăimântătoare fenomene de pe Terra: Ce s-a întâmplat în România, în a doua zi a noului an

2022 continuă cu unul dintre cele mai înspăimântătoare fenomene de pe Terra: Ce s-a întâmplat în România, în a doua zi a noului an

Cutremurul de pământ este unul dintre cele mai înspăimântătoare și distrugătoare fenomene de pe planeta noastră. Încă din prima zi a anului, România s-a confruntat cu un astfel de eveniment, semnalat în zona seismică Vrancea-Buzău, cu magnitudinea de 3.4 pe scara Richter. Un al doilea seism a fost raportat sâmbătă, 2 ianuarie, cu o magnitudine mai mare.

Cutremurele iau prin surprindere România. Noi mișcări seismice au fost semnalate de către reprezentanții Institutului  Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) în primele ore ale zilei de 2 ianuarie 2022, în județul Buzău.

Mișcările seismice iau prin surprindere România

Fenomenul seismologic a avut loc la ora 05.08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la adâncimea de 130 de kilometri. Potrivit informațiilor comunicate de INCDFP, acesta s-a produs în apropiere de orașele:

  • 62km E de Brașov;
  • 68km NE de Ploiești;
  • 121km N de București;
  • 124km S de Bacău;
  • 128km V de Brăila;
  • 130km V de Galați;
  • 139km NE de Pitești;
  • 176km E de Sibiu;
  • 186km N de Ruse;
  • 206km SV de Iași.

Seismul ce a avut loc în dimineața zilei de 2 ianuarie a înregistrat o magnitudine de 3.7 grade pe scara Richter.

Un al doilea cutremur în anul 2022

Este al doilea cutremur semnalat în România în anul 2022, cel în cauză atingând o magnitudine mai mare decât cel dintâi, care a avut loc la adâncimea de 140 de kilometri.

Seismul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 67 km E de Brașov, 82 km NE de Ploieşti, 110 km S de Bacău, 124 km V de Brăila, 124 km V de Galați, 135 km N de București, 152 km NE de Pitești, 181 km E de Sibiu, 192 km SV de Iași și 199 km N de Ruse.

În luna decembrie, 23 de cutremure au avut loc în România. Acestea au avut magnitudini cuprinse între 2,1 și 4,1 pe scara Richter. Specialiștii avertizează cu privire la un posibil cutremur important, având în vedere desele seisme care au avut loc în ultimele luni în România.

„Din punct de vedere al omului de știință, orice cutremur și alea mai mici, și cu atât mai mult cele mai mari, sunt extrem de prețioase. Nu ne dorim un cutremur pentru că știm ce înseamnă: distrugeri, pierderi de vieți omenești. Pe de altă parte, ca om de știință tu trebuie să fii foarte bine pregătit, să vânezi tot ce se întâmplă ca să ai date. Acestea sunt esențiale pentru ce măsuri vom lua în continuare. Orice studii și inclusiv predicția se bazează pe ce observăm noi”, a explicat profesorul Mircea Radulian.