1,4 milioane de teste sunt pregătite pentru școlarii care au nevoie să fie testați. Părinții găsesc formularul de acord aici

1,4 milioane de teste sunt pregătite pentru școlarii care au nevoie să fie testați. Părinții găsesc formularul de acord aici

Copiii care trebuie să fie testați, dar sunt minori, vor fi verificați doar cu acordul părinților. 1,4 milioane de teste sunt pregătite.

Copiii vor fi testați, după ce școlile s-au redeschis, dar numai cu acordul părinților, în cazul minorilor. Testele antigen pentru depistarea infecției cu coronavirus vor fi împărțite școlilor și grădinițelor. Dar numai dacă acestea au cabinet medical sau personal calificat. Aproximativ 1.400.000 de astfel de teste sunt disponibile și vor fi folosite. În orice moment în care un copil sau un cadru didactic prezintă simptome specifice infectării.

Copiii, testați doar cu acordul părinților

Pentru ca minorii să poată fi testați este nevoie de acordul scris al părinților. Formularul tip ce trebuie completat poate fi descărcat și pe evz.ro, aici.

Testul antigen este singurul prin care se poate detecta prezența virusului în organism. Printr-un ordin emis săptămâna trecută s-a decis ca aceste dispozitive să ajungă în toate unitățile de învățământ din țară. Pentru început, sunt vizate stocurile rămase nefolosite din spitale.

Recomandările de la Ministerul Sănătății

„ste necesar din partea părinţilor să îşi exprime acordul informat cu privire la testare şi va exista pe pagina Ministerului Educaţiei şi al Sănătăţii un formular tip pentru exprimarea acordului pentru testare. Este important, pentru că doar testând putem să păstrăm pe toată lumea în siguranţă”. A declarat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, înaintea redeschiderii școlilor și grădinițelor.

„Recomandarea noastră este ca acordul părinţilor să vină cât mai curând. Se poate luni. Este recomandarea noastră, tocmai pentru că atunci când un copil este simptomatic şi este suspect de infecţie cu SARS-COV-2, ceilalţi copii, respectiv cadrele didactice, să poată fi testaţi cât de repede posibil. Să poată fi testaţi de către medicul de medicină şcolară, respectiv medicul de familie. Este o măsură pentru siguranţa tuturor”. Mai preciza ministrul Sănătății.

„Atunci când un copil este testat pozitiv, urmează o anchetă epidemiologică”

Vlad Voiculescu mai explica: „Fiecare test trebuie să fie raportat în maximum 24 de ore către DSP. Testarea se va face pentru cadrele didactice care au simptome, de asemenea, pentru copiii care au simptome. Testarea se va face în cabinetele medicale sau într-un izolator. Atunci când un copil este testat pozitiv, urmează o anchetă epidemiologică. Și ancheta epidemiologică va fi condusă de DSP de acolo şi de asta va fi nevoie de colaborarea cu conducerea unităţii de învăţământ.”

Ne puteți urmări și pe Google News