1.200 de concurenți la Maratonul Internațional Brașov

1.200 de concurenți la Maratonul Internațional Brașov

Telekom Romania așteaptă, la start, peste 1.200 de participanți, adulți și copii, înscriși la probe competitive sau non-competitive, oameni pasionați de mișcare care vor să marcheze, prin alergare, cele mai frumoase obiective turistice din inima Transilvaniei.

Evenimentul va pune Brașovul pe harta maratoanelor de șosea din România, alături de București, Cluj și Arad.

Startul se dă în Piața Sfatului

„Suntem plăcut surprinși să vedem că un eveniment poate avea atât de mulți participanți, chiar de la prima ediție. Ne bucură că direcția pe care am ales-o, aceea de a sprijini sportul, întâlnește pasiunile oamenilor și asta ne încurajează să continuăm să susținem sportul”, a spus Ruxandra Vodă, Director Comunicare Telekom Romania.

Toți participanții vor lua startul din Piața Sfatului, în pas alert pe străzile principale din Brașov.

Apoi, sunt asteptați la finish, în locul de unde au plecat, între Biserica Neagră și Casa Sfatului, cu o supermedalie binemeritată.

Prin intermediul Fundației Telekom Romania, toate taxele strânse la cursa de 5 km, precum și 10% din valoarea taxei la probele competitive vor fi donate copiilor și tinerilor cu autism, care provin din familii cu dificultăți financiare. Așadar, participanții nu numai că își vor lua porția de sănătate într-un peisaj încântător din România, dar, în același timp, vor da o mână de ajutor celor aflați în dificultate. Maratonul Internațional Brașov este organizat de Asociația „Șapte Scări” Brașov, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov și susținut de Telekom Romania, ca parte a campaniei „Mișcarea face bine”, powered by Dolce Sport.