12 ani: reglări de conturi și reorientări în România comunistă. Cum arăta intern și extern România la moartea lui Dej?

3 martie 1953 - 19 martie 1965 este perioada în care putem spune că România a trecut prin schimbări dramatice. Ce s-a petrecut în acești 12 ani care ar fi cât trei legislaturi democratice actuale?

12 ani de transformări: reglările interne și cvasi-eșecul colectivizării

Deși naționalizarea și colectivizarea au fost prezentate drept succesele noii ordini, realitatea nu a fost chiar așa. În cei 12 ani de la moartea lui Stalin și până la moartea lui Dej, România căuta să testeze Occidentul. Asta a presupus ca România să despăgubească entitățile străine ale căror active au fost naționalizate.

De fapt, în 1952, cu un an înainte de perioada analizată., de 12 ani, Vasile Luka a avut proces politic. I s-a reproșat stabilizarea din 1947 care a distrus masa monetară românească, fără însă a slăbi „dușmanul de clasă” cum se așteptau. Vasile Luka va muri în 1963, zice-se coleg de palier cu Ion Mihalache, dușman de clasă, la Râmnicu Sărat (legendă urbană). De fapt, el a murit la Aiud în 23 iulie 1963. Țărănistul Ion Mihalache murise la Râmnicu Sărat pe 5 februarie 1963.

Ana Pauker era deja pe făraș înainte de moartea lui Stalin. Practic, Stalin o dorea moartă, ca pe ceilalți lideri evrei cum a fost Rudolf Slanski. Dej a încercat și el să scape de ea, fiindcă avea nevoie  de un țap ispășitor în cazul cvasi-eșecului colectivizării. Moartea lui Stalin a însemnat șansa ei să scape cu viață. Nu așa au stat lucrurile cu Pătrășcanu, executat în 1954. Ana Pauker și-a trăit ultimii 7 ani de la moartea lui Stalin în anonimat. A decedat la 3 iunie 1960. În plus, în aceeași perioadă, au loc epurările și deportările având caracter de prevenție contra „călăului Tito”. Mai au loc și arestări ale intelectualilor de mai mică importanță politică. dar considerați periculoși. Nicu Steinhardt și Procesul Noica Pilat sunt elocvente

12 ani de transformări - apropierea de Occident și marea amnistie

Dornică să acceadă la ONU, deja membră în CAER și Tratatul de la Varșovia, România lui Dej se apropie de Tito. Încep lucările la Porțile de Fier. Brusc, Tito nu mai era călău. Marea declarație de independență din 1964 nu putea avea loc fără retragerea trupelor sovietice din 1958. Dej era puternic fiindcă fusese descoperit complotul lui Iosif Chisinevski. Fuseseră o serie de epurări mai pașnice, dar epurări.

Dej începuse deja vânătarea de spioni sovietici, iar grupul Maurer-Bodnăraș dorea să evite ca un stalinist precum Gheorghe Apostol să preia frâiele puterii de la Gheorghiu Dej. Moartea lui Dej a fost ceva destul de neprevăzut. Cancerul galopant care l-a răpus la 12 ani după Stalin, la 19 martie 1965 nu a fost detectat de analizele periodice.

Epilog

Rămân la ideea că încă din 1958, Ceaușescu era văzut bine de Hrusciov. Una din cauzele posibile ale debarcării lui Hrusciov va fi fost și ușurința pe care liderul de la Moscova a avut-o când a retras trupele sovietice din România. În plus, în aprilie 1964, Declarația de Independență și adoptarea modelului chinez au accelerat lipsa de popularitate a lui Hrusciov. Fusese și în SUA (aplaudat de Nixon), iar în România fusese ridiculizat la Craiova. Pur și simplu i se spunea că România va face locomotive și nu sovietice. Sincer, aș vrea să văd azi cum Nicolae Ciucă sau Marcel Ciolacu ar face asta față de americani. Hrusciov îl promovase pe Brejnev, care nu a renunțat niciodată la mentalitatea de comisar politic stalinist. Preluarea controlului PCUS a fost doar rampa de care avea nevoie.

Sursa foto: Arhivă