Editura Evenimentul si Capital

Șefii de la Secția 6, trecuți pe funcții INFERIOARE, după ce l-au făcut pierdut pe afaceristul Avraham Morgenstern

Autor: | | 8 Comentarii | 1286 Vizualizari

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat vineri că s-a dispus cercetarea prealabilă a conducerii Secției 6, după ce omul de afaceri Avraham Morgenstern, condamnat în primă instanță la 12 ani de închisoare într-un dosar de evaziune fiscală și aflat sub control judiciar, a dispărut.

UPDATE: Șeful Poliției Capitalei, chestorul Marius Voicu, a anunțat vineri că șeful și adjunctul Secției 6 Poliție au fost trecuți pe funcții inferioare, în urma anchete desfășurate după dispariția omului de afaceri Avraham Morgenstern, aflat sub control judiciar.

"La nivel administrativ, doi ofițeri cu funcții de conducere, șeful și adjunctul Secției 6, au fost trecuți pe funcții inferioare. De asemenea, există o sesizare către o unitate de Parchet pentru ca sub coordonarea sau ancheta efectivă a unui procuror să se stabilească gradul de vinovăție și de ce anume se face vinovat un polițist sau altul", a declarat Marius Voicu, într-o conferință de presă.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a sesizat Parchetul General (PG), MAI, IGPR şi DGPMB, după ce omul de afaceri Avraham Morgenstern a dispărut, deşi era sub control judiciar, iar poliţiştii au anunţat instanţa de judecată abia după 15 zile de la lipsa acestuia. Ministerul Afacerilor Interne a anunțat vineri că s-a dispus cercetarea prealabilă a conducerii Secției 6, după ce omul de afaceri este de negăsit.

"La data de 15 iunie 2017, DNA a transmis către MAI, IGPR, DGPMB sesizări în vederea efectuării de verificări şi luării de măsuri cu privire la faptul că organele de poliţie au întârziat să notifice instanţa de judecată referitor la dispariţia lui Avraham Morgenstern, inculpat trimis în judecată pentru evaziune fiscală la data de 12 februarie 2015. Inculpatul Avraham Morgenstern fusese condamnat în primă instanţă la o pedeapsă privativă de libertate, iar în prezent se judecă apelul”, se arată într-un răspuns transmis de DNA, citat de Mediafax.

Conform sursei citate, procurorii anticorupţie au sesizat faptul că omul de afaceri ar fi trebuit să se prezinte la Poliţie în 15 mai, potrivit programului stabilit în cadrul controlului judiciar. Acest lucru nu s-a întâmplat, dar organele de poliţie au notificat instanţa competentă abia după 15 zile şi doar după ce judecătorii au observat lipsa lui Morgenstern, la un termen de judecată. „Deşi aveau cunoştinţă încă din data de 15 mai 2017 despre faptul că inculpatul Avraham Morgenstern nu s-a prezentat la secţia de poliţie la termenul stabilit prin măsura controlului judiciar (măsură dispusă de instanţa de judecată care îl obliga să se prezinte periodic la secţia de poliţie conform unui program prestabilit), organele de poliţie au notificat instanţa competentă – Curtea de Apel Bucureşti - asupra lipsei acestuia abia după 15 zile şi numai ca urmare a demersurilor efectuate de instanţa care a constatat lipsa inculpatului la termenul de judecată din data de 19 mai 2017. Dacă lucrurile s-ar fi desfăşurat în conformitate cu procedurile legale, la termenul de 19 mai 2017, instanţa trebuia să fi fost deja notificată de organele de poliţie asupra faptului că acesta nu s-a prezentat la secţie conform programului de supraveghere stabilit de controlul judiciar şi să comunice instanţei care au fost rezultatele verificărilor”, arată DNA.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate