Ziua Limbii Române. Peste 1.800 de cetățeni și-au testat cunoștințele lingvistice la Marea Dictare Națională
- Ana Munteanu
- 31 august 2024, 13:45
Republica Moldova. De Ziua Națională a Limbii Române, peste 1 800 de cetățeni au participat la Marea Dictare Națională. Evenimentul s-a desfășurat în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN). Cei prezenți au scris un text din volumul „Școala Vieții” de Spiridon Vangheli.
Participanții au fost salutați de președinta Maia Sandu. Acesta a vorbit despre valoarea limbii române și a mulțumit tuturor celor care au păstrat limba română vie pe aceste meleaguri.
„Cuvântul în limba română vine ca o moștenire prețioasă lăsată de înaintași”
Șefa statului a apreciat numărul mare de cetățeni prezenți la eveniment. Aceasta a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Naționale a Limbii Române.
„La mulți ani, Limba Română! Mă bucur că atât de multă lume s-a adunat pentru a onora limba română în cadrul unui eveniment care devine o frumoasă tradiție de 31 august - Marea Dictare Națională. Cuvântul are puterea de a crea sau a distruge lumi. Pentru noi cuvântul în limba română are o putere dublă. Acesta vine ca o moștenire prețioasă lăsată de înaintași, dar și ca o responsabilitate aproape sacră pe care o ducem înainte către urmași”, a spus Maia Sandu.
Oficialul și-a exprimat recunoștința față de cei care au păstrat limba română vie pe aceste meleaguri din cele mai cumplite timpuri. „Astăzi celebrăm libertatea și bucuria de a trăi în limba noastră. Mulțumim tuturor scriitorilor, profesorilor de Limba Română. Cine are carte, are parte, succes tuturor”, a afirmat Maia Sandu.
Opera lui Spiridon Vangheli a răsunat la Marea Dictare Națională
La eveniment au participat peste 1 800 de cetățeni, de aproape patru ori mai mulți decât anul trecut. Aceștia au avut de scris un text din volumul „Școala Vieții” de Spiridon Vangheli, fapt prin care a fost omagiat marele scriitor.
„În Limba Română învățăm a scrie, a iubi și a trăi. Felul în care ne vorbim este un semn al demnității noastre naționale. Limba Română este cea care ne definește emoțiile şi trăirile. De aceea, este necesar să o stăpânim cât mai bine”, a remarcat ministrul Educației şi Cercetării, Dan Perciun.
Marea Dictare Națională a avut loc concomitent și în alte 15 raioane ale țării.
Dictările vor fi verificate pe parcursul lunii septembrie de o comisie specială, formată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Cei mai buni participanți vor fi premiați în cadrul unui eveniment public.
Marea Dictare Națională este organizată de Ministerul Educației și Cercetării, sub egida Președintelui Republicii Moldova. Acesta se află la cea de-a doua ediție.