Instaurarea guvernului Petru Groza în data de 6 martie 1945 de către URSS a consfințit intrarea definitivă a României în sfera de influență sovietică. A fost primul cabinet din istoria României format în majoritate din membri ai partidului comunist.

La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, profitând de prezenţa Armatei Roşii, Uniunea Sovietică şi-a impus dominaţia în estul Europei, inclusiv în România.

Ultimul guvern liber

Pe 6 decembrie 1944, guvernul avea să fie preluat de generalul Nicolae Rădescu, ultimul prim-ministru al unui executiv liber înainte de instaurarea regimului comunist în România.

În zilele de 31 decembrie 1944 – 16 ianuarie 1945, o delegaţie a PCR, formată din Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker şi Gheorghe Apostol, s-a deplasat la Moscova, fiind primită de I.V.Stalin.

La mijlocul lunii februarie a fost declanşată campania de răsturnare a guvernului Rădescu şi pentru formarea unui guvern al FND.

Cea mai mare manifestaţie s-a desfăşurat la Bucureşti în ziua de 24 februarie, când s-au înregistrat altercaţii cu forţele de ordine, în urma cărora s-au înregistrat 2 morţi şi 18 răniţi.

Presiunea sovieticilor

La 28 februarie 1945, generalul Nicolae Rădescu prezintă demisia guvernului. Regele apelează la Barbu Ştirbey pentru a forma noul guvern, iar acesta începe consultările cu liderii partidelor politice, reprezentanţii PCR şi PSD refuzând orice colaborare.

În acest context, spre sfârşitul lunii februarie 1945 a fost trimis în România primul-adjunct al ministrului de Externe sovietic, Andrei Ianuarevici Vîşinski. Acesta trebuia să rezolve criza politică din România.

Vîşinski a exercitat în continuare presiuni şi ameninţări asupra regelui Mihai, când a constatat că suveranul voia să păstreze formula unui guvern de reală coaliţie, prezidat de prinţul Barbu Ştirbey.

La 5 martie 1945, într-un mesaj trimis regelui Mihai, A.I. Vîşinski îl avertizează pe acesta că, în cazul în care nu este acceptat ''un guvern Groza până a doua zi la amiază, nu mai poate răspunde de continuitatea României ca stat independent''.

Ameninţările sale se bazau pe prezenţa în jurul Capitalei a 4-5 divizii sovietice.

În ziua de 2 martie 1945, regele l-a însărcinat pe dr. Petru Groza cu formarea guvernului, recomandându-i să realizeze un acord de colaborare cu Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu. Acesta s-a conformat, a avut discuţii cu cei doi, precum şi cu alţi fruntaşi naţional-ţărănişti şi liberali, oferindu-le câte 3 – 4 locuri în guvern, dar aceștia au refuzat să intre într-un cabinet dominat de FND.

Guvernul Petru Groza

Guvernul prezidat de Petru Groza a avut următoarea componenţă:

• Gh. Tătărescu (vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru al Afacerilor Străine),
• L. Pătrăşcanu (Justiţie)
• Teohari Georgescu (Interne)
• Gh. Gheorghiu-Dej (Comunicaţii)
• Lothar Rădăceanu (Muncă)
• Şt. Voitec (Educaţie)
• M. Ralea (Arte)
• gen. C. Vasiliu-Răşcanu (Apărare Naţională)
• Romulus Zăroni (Agricultură)
• D. Bagdasar (Sănătate)
• P. Constantinescu-Iaşi (Propagandă)

Astfel, în guvern, format în mare majoritate din membri ai PCR, au mai intrat reprezentanţi ai Frontului Plugarilor, PNŢ - aripa Anton Alexandrescu, PNL - aripa Gheorghe Tătărescu şi PSD.

Cabinetul condus de dr. Petru Groza este considerat a fi primul guvern comunist aflat în fruntea ţării şi cel care a deschis calea comunizării României.