Zi de foc în Republica Moldova, temperaturile ating maxime periculoase

Zi de foc în Republica Moldova, temperaturile ating maxime periculoase Caniculă. Sursa foto: Arhiva EVZ

Republica Moldova. O altă zi caniculară în Republica Moldova, și azi, 11 iulie, după cum au anunțat meteorologii. Cu valori termice extrem de ridicate și periculoase pentru sănătate. Disconfortul termic va fi unul accentuat, pentru că se va ajunge la 33 - 35 de grade Celsius înaintea prânzului. Minima nu va coborî sub 23 de grade.

Cerul va fi parțial înnorat în toată țara, cu excepția centrului Basarabiei, dar șansele de apariție a ploilor sunt destul de mici, au mai informat specialiștii meteo. Se vor consemna 35 de grade Celsius la Bălți, Chișinău, Ștefan-Vodă și Cahul, vor fi valori de 33 de grade Celsius la Briceni și Rîbnița.

Vreme caniculată în Republica Moldova, temperaturile sunt în urcare

Ziua de vineri nu va aduce schimbări în bine. Temperaturile vor urca și mai mult, astfel că se va ajunge la valori de 35 - 37 de grade. Nu va ploua, cerul va fi senin.

În România, astăzi, valorile termice se vor menține ridicate pentru cea de-a doua lună de vară. Există și o veste bună, pentru că vor exista intervale cu ploi torențiale și descărcări electrice în unele zone ale României.

Ne puteți urmări și pe Google News
Vremea pe 2 iunie

Vremea va fi caldă pe 2 iunie 2024 Sursa foto: Dreamstime

Meteorologii au emis cod galben și cod portocaliu de caniculă. Joi, 11 iulie, vremea o să fie călduroasă în cea mai mare parte țării. Cerul se va menține senin, vor exista unele înnorări pe parcursul zilei în Moldova, Transilvania, Dobrogea și Muntenia. Acolo unde se vor înregistra precipitații torențiale de scurtă durată însoțite de descărcări electrice și posibil grindină.

În România va ploua izolat, azi, 11 iulie

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe durata ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 40 de grade Celsius, în timp ce valorile minime se vor situa între 15 și 24 de grade Celsius, conform specialiștilor de la ANM.

În București, vremea va rămâne caniculară. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va sări peste pragul critic de 80 de unități, iar șansele de ploaie sunt reduse pe tot parcursul zilei, spun specialiștii.

Vântul va sufla slab și moderat, iar cerul o să fie mai mult senin. Temperaturile maxime se vor încadra între valorile de 38 - 39 de grade Celsius, iar cele minime vor atinge 22 - 23 de grade Celsius în Capitală.

 

Revista presei