Zeci de mii de români petrec minivacanțe de Valentine's Day în țară și străinătate
- Feri Predescu
- 13 februarie 2017, 21:20
Peste 30.000 de români petrec Valentine's Day în minivacanțe, 90% dintre ei în țară, iar restul în străinătate. Cele mai căutate destinații interne sunt Predeal, Sinaia, Călimănești și Băile Felix, iar pe plan extern se detașează cererile pentru minivacanțe în Austria și Bulgaria, potrivit unei analize a Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Valentine's Day sau Ziua Îndrăgostiților a devenit deja o sărbătoare comercială naţională şi pentru români, din acest motiv foarte mulţi îndrăgostiţi îşi vor face cadou escapade romantice. Deoarece ziua îndrăgostiţilor va fi în timpul săptămânii, hotelierii au încercat să profite şi au făcut oferte pentru cele două weekenduri de dinainte şi după aceasta eveniment, potrivit primvicepreședintelui FPTR, Dragoș Răducan.
Pachetele speciale pregătite includ, în funcţie de imaginaţia hotelierilor: ciocolată, coșuri cu fructe, sticle de șampanie,cină romantică cu meniu specific evenimentului și muzică live, acces gratuit la piscină, saună, jacuzzi, duș emoțional, aromoterapie. Cei mai mulţi turişti (aproape 28.000) au ales să petreacă cele două sfârșituri de săptămână în stațiunile din România. Pe primul loc se află Valea Prahovei, unde turiștii profită şi de stratul de zăpadă de pe pârtiile de schi.
Pe Valea Prahovei, ofertele încep de la 200 lei pentru sejur de 2 nopţi la un hotel de 3* cu mic dejun inclus şi ajung la 800 lei pentru sejur de 2 nopţi la un hotel de 5*, cu mic dejun inclus.Pentru Valentine's Day s-au pregătit şi hotelierii din staţiunile balneare, unde tarifele încep de la 150 lei pentru sejur de 2 nopţi, la un hotel de 3* cu mic dejun şi ajung la 650 lei pentru sejur de 2 nopţi, la un hotel 5* cu demipensiune. În topul preferinţelor se află staţiunile Băile Felix, Călimăneşti şi Sovata, deoarece aici se găsesc hoteluri moderne, dotate cu piscine interioare cu apă termală.
Chiar dacă nu este sezon, şi hotelierii de pe litoralul românesc au pregătit oferte speciale pentru Ziua Îndrăgostiţilor,dedicate persoanelor romantice care vor să petreacă iarna câteva zile la malul mării. Majoritatea ofertelor sunt în hoteluri de 4*, unde tarifele încep de la 400 de lei pentru sejur de 2 nopţi cu mic dejun. Şi anul acesta, dragostea va trece graniţa. Anul trecut destinaţia cea mai ofertata a fost Italia, fiind devansată anul acesta de Austria şi Bulgaria, datorită vremii favorabile pentru ski, care a lipsit anul trecut. Preţul pentru un sfârşit romantic de săptămână începe de la 100 de euro de persoană. La acesta se adaugă şi alte cheltuieli care includ o cină romantică şi alte surprize pentru îndrăgostiţi.
Destinatiile romantice, traditionale, Veneția, Florența, Paris, rămân şi anul acesta în portofoliul agenţiilor de turism cu oferte începând de la 150 euro persoana/ sejur de 3 nopti la hotel de 3*. Pentru cuplurile care preferă plajele însorite, agenţiile de turism vin cu oferte mai scumpe. Un sejur pe insulele Maldive în perioada 10-17 februarie începând de la 1.985 euro/sejur de 7 nopţi, all inclusive, bilet avion.
Primvicepreședintele FPTR Dragoș Răducan precizează că “acest studiu are la bază date obţinute pe baza estimărilor furnizate de membrii FPTR şi a sondajului aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism care au fost analizate de Federaţia Patronatelor din Turismul Romanesc”.