Editura Evenimentul si Capital

Zece lucruri pe care nu le ştiai despre BNR şi Mugur Isărescu

04_bnr33_OC
Autor: | | 86 Comentarii | 9927 Vizualizari

Despre Banca Naţională (BNR) se ştie că este o instituţie respectabilă, cu economişti de mare valoare, care prin deciziile sau simplele lor intervenţii verbale au capacitatea de a influenţa evoluţia pieţelor financiare. Se ştie însă mai puţin despre rolul jucat în istoria României de această instituţie. Iată mai jos câteva aspecte mai puţin cunoscute din istoria BNR.

###1. Astfel, BNR a emis primele bancnote romanesti, în 1880. Anterior, existau în circulaţie doar "bilete ipotecare" un substitut de bancnote, emise de Ministerul de Finanţe. Odată cu bancnotele BNR au apărut şi primele preţuri fixe la comercianţi. Până atunci, bucureştenii, de exemplu, erau învăţaţi să negocieze absolut orice preţ în magazine. 2. Primele bancnote româneşti au fost tiparite în Franţa. Ulterior, Eugeniu Carada, fondatorul Băncii Naţionale, a adus în ţară aparatele necesare pentru emisiunea de bancnotă. 3. La doar 10 ani de la data înfiinţării instituţiei, au fost construite palatele BNR, ceea ce înseamnă că de 120 de ani banca centrală îşi desfăşoară activitatea în aceeaşi cladire. 4. Oamenii apropiaţi instituţiei spun că funcţionează la fel de bine ca un ceas elveţian. De altfel, BNR se bucură de aceeaşi reputaţie încă de la înfiinţarea sa, când fondatorul Eugeniu Carada imprimase instituţiei o organizare atât de eficientă, încât se spunea că şi dacă ar fi condusă de o persoană fără niciun fel de cunoştinţe financiare, ar fi tot profitabilă. 5. Reputaţia BNR s-a menţinut în timp. Chiar şi acum, instituţia este o veritabilă pepinieră de economişti pentru băncile comerciale. Petre Tulin, preşedintele Băncii Feroviare sau Nicolae Chideşciuc, economistul şef al ING Bank şi mulţi alţii, s-au format în Banca Naţională, chiar dacă acum multe dintre opiniile acestora contravin celor ale oficialilor BNR.Mugur Isărescu, cel mai longeviv guvernator6. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a intrat în Cartea Recordurilor drept cel mai longeviv ocupant al acestei poziţii. Acesta a fost învestit în funcţie în 1990, având acum în spate aproape 21 de ani de mandat. 7. În istoria BNR există însă cineva care a condus instituţia mai mult timp decât Mugur Isărescu, deşi nu a ocupat niciodată postul de guvernator. Este vorba despre fondatorul BNR, Eugeniu Carada, care, alături de Ion C. Brătianu a pus bazele instituţiei, acum 130 de ani. Deşi s-a dedicat trup şi suflet acestei instituţii, în care a lucrat peste 30 de ani, ocupându-se de deschiderea de filiale şi de organizarea internă a băncii, Carada a refuzat postul de guvernator, care i-a fost propus în nenumărate rânduri, şi a primit doar funcţia de director. Cu toate acestea, în cei 30 de ani petrecuţi la Banca Naţională, Carada a fost cel care a coordonat banca centrală, deşi funcţia de guvernator a fost ocupată, pe rând, de Ion Câmpineanu şi Anton Carp. 8. Revenind la Mugur Isărescu... La începutul lui 2010, preşedintele Traian Băsescu i-a conferit cea mai înaltă distincţie a statului român, Steaua României în grad de Colan, pentru efortul deosebit depus în vederea elaborării şi implementării politicilor care au asigurat stabilitatea financiară a României. 9. Se ştie deja că guvernatorul Mugur Isărescu este producător de vinuri. Puţin ştiu însă că exportă o parte din producţie şi că întâmpină probleme, ca şi ceilalţi exportatori, când încearcă să negocieze cu băncile un curs de schimb cât mai convenabil pentru valuta încasată pe contracte. 10. Deşi extrem de prestigioasă, instituţia BNR este implicată an de an în zeci de procese. Cele mai multe dintre acestea sunt procese intentate de proprietarii de bijuterii si metale sau pietre preţioase din perioada comunismului, care au fost forţaţi să depună aceste bunuri la BNR şi care acum cer restituirea lor. Acestea sunt însă procese formale, deoarece doar restituirea bunurilor se poate face doar printr-o decizie judecătorească.

Fiul lui Dancila a dat BAC-ul la Grup Scolar Videle! Ce nota a putut sa ia...

Pagina 1 din 1
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Bănci

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI