WIMBLEDON. Halep a fost învinsă de accidentarea de la gleznă

WIMBLEDON. Halep a fost învinsă de accidentarea de la gleznă

Cea mai bună jucătoare de tenis din România a explicat, cu lacrimi în ochi, că nu a putut învinge durerile pe care le-a simțit după ce a călcat strâmb în timpul semfinalei cu Eugenie Bouchard.

Simona Halep a confirmat ceea ce se putea vedea cu ochiul liber, în timpul semifinalei disputate la Wimbledon, împotriva canadiancei Eugenie Bouchard. Accidentarea de la gleznă i-a dat mari bătăi de cap și a oprit-o din zborul către cea de-a doua finală consecutivă pe care ar fi putut s-o dispute la un turneu de Mare Șlem.

„Nu am mai putut să mă concentrez”

La începutul confruntării, în care a cedat în două seturi, scor 6(5)-7, 2-6, Simona a frânat, și-a lăsat greutatea corpului pe piciorul de sprijin (cel stâng), dar a călcat strâmb și și-a sucit glezna. Fiind încălzită, tenismena a putut continua partida, după ce a primit îngrijiri medicale, chiar dacă a simțit dureri puternice. Așa se explică de ce Halep a cedat cel de-al doilea set cu scorul de 2-6.

„Mi-am sucit glezna și apoi a fost dificil să mai continui. Pe moment am simțit o mare durere, dar în timp a mai trecut. Oricum, nu am putut să împing în picioare. După accidentare, primul serviciu a fost mult mai slab. În tie-break am servit bine până la 3-2, dar apoi ea a avut puțină șansă, a ajutat- o și banda fileului. Bouchard apoi a jucat foarte bine. Tie-break-ul a fost momentul cheie al partidei, după ce l-am pierdut nu am mai putut să mă concentrez. Bouchard a fost avantajată de suprafaţa de joc. A putut să stea în spatele terenului şi să lovească puternic şi rapid, mai ales că a avut şi încredere. Este o foarte bună jucătoare şi în curând va ajunge foarte sus”.

Așa a explicat Halep o înfrângere dureroasă și la propriu și la figurat, venită într-un moment în care era principala favorită la câștigarea prestigiosului turneu londonez.

Vrea o săptămână în care să uite de tenis

Constățeanca a mai spus că nu s-a refăcut în totalitate după solicitanta competiție de la Roland Garros, iar în acest moment are nevoie de o scurtă pauză, pentru a o putea lua de la capăt. „Am dat tot ce am putut, dar în al doilea set mi-am pierdut energia și nu cred că aș fi putut câștiga acest meci. Acest lucru s-a întâmplat și pentru că sunt puțin obosită. După turul trei am resimțit niște dureri musculare, iar după Roland Garros am avut puțin timp de recuperare. După o săptămână de pauză cred că voi fi din nou la sută la sută”. Astăzi, de la ora 16.00, în direct la Digi Sport, Eugenie Bouchard (Canada) și Petra Kvitova (Cehia) își vor disputa finala de la Wimbledon.