Analiștii WatchDog din Republica Moldova consideră că Alexandr Stoianoglo i-a fost impus drept candidat, direct de la Moscova, lui Igor Dodon și că falanga putinistă condusă de condamnatul fugar Ilan Șor va fi obligată, de același regim Putin, să-l susțină pe fostul procuror general în lupta contra actualei președinte, Maia Sandu.
Valeriu Pașa: Decizia lui Dodon, impusă de Moscova
„Rusia își dă planurile și aliații pe față, dar Dodon tot rămâne cu piatra în sân”, scrie Valeriu Pașa, Președintele Comunității WatchDog, pe Facebook. El explică manevra prin care fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, cercetat penal sub mai multe acuzații, dintre cea mai gravă este trădarea de patrie, și-a lăsat deschisă o portiță de scăpare în relația cu Kremlinul, pe care, de fapt, îl slujește.
„Dodon declară că PSRM îl vrea pe Stoianoglo ”candidat comun”. Prin gura lui Dodon Moscova ne anunță și care este echipa sa. Pe lângă Platon și portavocea sa Natalia Morari, care îl promovau demult pe Stoianoglo, Dodon i-a numit pe Filat, Vlah, Chicu, Usatîi, Năstase, Ceban”, scrie Pașa.
Șeful WatchDog Moldoova spune că, prin nominalizarea ca susținători ai lui Stoianoglo a foștilor premieri Vlad Filat și Ion Chicu, a primarului Chișinăului Ion Ceban, care s-a despărțit, aparent, de PSRM și Dodon, precum și a fostului vicepremier din Cabinetul Maia Sandu, liderul Platformei Demnitate și Adevăr Andrei Năstase și a deputatei Marina Vlah, fostul președinte le-a devoalat acestora obediența față de regimul de la Kremlin.
„Știrliț de Sadova i-a turnat pe toți. Acum cei menționați trebuie să demonstreze prin fapte, nu doar prin vorbe că nu au treabă cu promovarea intereselor Rusiei. Deși cine îi va mai crede?”, se întreabă, retoric, Valeriu Pașa.
Pașa: Au tăcut despre crima de război de la Ohmadet
„Nici Stoianoglo, nici Dodon, pretins neutri, primul chiar se declară ”pro-european” ne demonstrează că la Moscova înțeleg determinarea alegătorilor moldoveni pentru UE. Strategii de la Kremlin înțeleg că nu mai poți marșa în Moldova pe ”alături de Rusia”. Pretinșii pacifiști Dodon și Stoianoglo un cuvânt nu au scos despre atacul terorist al rușilor asupra spitalului Ohmatdet din Kyiv!
Acolo unde sub rachetele lui Putin au nimerit copii grav bolnavi de cancer și alte boli. Până la invazie, în acel spital treceau tratamentul și copiii grav bolnavi din Moldova. Nici un cuvânt!”, acuză șeful WatchDog.
„Și totuși îmi pare mie că Dodon și-a rezervat o cale întoarsă dacă nu găsește un ”consens larg” pentru candidatura lui Stoianoglo. Decizia de înaintare sau susținere a unui candidat la funcția de președinte, conform statutului, în PSRM o ia consiliul politic, nu biroul executiv. Adică mai rămâne posibil să participe anume Igor Dodon în alegeri. Ieșirea lui Dodon de azi sigur nu e de capul lui. A fost impus de la Moscova.
Oamenii ăștia trezesc doar milă și dispreț”, și-a încheiat diatriba Valeriu Pașa.
Rodica Pîrgari: Moscova nu i-a permis lui Dodon să candideze
„Унизили и растоптали! (Umilit și călcat în picioare! - trad. evz.ro)
Moscova nu i-a permis lui Dodon să candideze în alegerile prezidențiale”, scrie, la rândul ei, Rodica Pîrgari, expertă în monitorizare mass-media la WatchDog Moldova, într-o postare pe Facebook.
Ea consideră că Stoianoglo i-a fost impus lui Dodon de la Kremlin, printr-o manevră a oligarhului Viaceslav Platon și a iubitei acestuia, fostă jurnalistă Natalia Morari, care ar avea mai multă trecere în fața lui Putin decât însuși falangei putiniste, artizanul blocului politic „Pobeda”, Ilan Șor.
„În schimb, undă verde a primit Stoianoglo - acel candidat comun, care nu e tocmai comun și care a fost susținut doar de socialiști și pldm-iști și care nu a vrut să candideze pentru că nu e destul de comun ca să fie comun.
V-am zăpăcit cu totul? Cred că tot atât de zăpăcit se simte și Dodon și însuși Stoianoglo care a fost mai mult impus de Kremlin să candideze. Cel care a pregătit toată operațiunea a fost Platon și solnîșka lui. Nu știu cine totuși va renunța la ambițiile politice pentru a-l susține, dar printre primii va fi sută la sută Șor&co. Totul - de dragul și în numele unui stat agresor care nu se mai satură de sânge” a explicat Rodica Pirgari.