Ultima zi de răsfăț! Ce ne oferă vremea azi și ce ne așteaptă de luni
- Andrei Arvinte
- 15 noiembrie 2020, 07:40
Vremea ne oferă, cel mai probabil, o ultimă zi de a ne răsfăța la temperaturi care să nu coincidă cu gerul. De luni, temperaturile scad în toată țara.
Vremea se răcește de la o zi la alta, semn că iarna nu poate fi prea departe de noi. Temperaturile scad în toată țara. Chiar dacă duminică dimineaţă, se anunţă ceaţă în aproape tot teritoriul, aceasta fiind asociată cu burniţă sau ploi slabe, temperatura va fi plăcută pe parcursul zilei.
Maximele vor fi peste cele normale înregistrate la mijlocul lunii noiembrie în majoritatea zonelor, cu excepția celor unde ceața și norii joși vor persista. La nivelul întregii țări, temperaturile vor fi cuprinde între 7 și 15 grade Celsius.
Cât despre minime, ele se vor situa între -4 grade Celsius în depresiunile Carpaților Orientali și 8 grade Celsius pe litoral.
Vremea schimbă foaia de luni
Dacă în următoarele zile ne vom putea bucura de o toamnă târzie, de luni, 16 noiembrie, vremea schimbă foaia.
Săptămâna viitoare, temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile sud-estice. Vântul devine mai insistent în zonele de creastă, iar în depresiuni va fi din nou ceaţă, la începutul zilei.
De asemenea, meteorologii au anunţat că regimul pluviometric va fi excedentar pe tot parcursul săptămânii următoare, în special în regiunile sud-vestice şi montane.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) aduce prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Perioada 16 noiembrie – 14 decembrie, perioadă care marchează sfârșitul toamnei și debutul anotimpului rece, se anunță a fi una normală din punct de vedere meteorologic.
Săptămâna 16.11.2020 – 23.11.2020
Valori termice apropiate de cele normale pentru acest interval de timp, dar regiunile nord-vestice pot înregistra temperaturi ușor mai ridicate decât media normală a acestei perioade.
În schimb, cantitatea de precipitații atmosferice căzute în aceste 7 zile pe suprafața României va fi mai ridicată, în special la munte și în zonele sud-vestice.
Săptămâna 23.11.2020 – 30.11.2020
Ultima săptămână din această toamnă vine cu temperaturi normale pentru perioada sfârșitului de noiembrie, în toată țara. Nici cantitățile de precipitații nu vor aduce surprize și se vor încadra în jurul celor normale.
Astfel, sfârșitul toamnei vine cu temperaturi normale pentru ultimele două săptămâni din acest anotimp, iar precipitațiile se vor încadra și ele în limitele obișnuite.