Vremea joacă ping-pong cu noi. Ce temperaturi vor fi în weekend
- Mihnea Talau
- 6 noiembrie 2020, 19:30
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat vineri că vremea va fi apropiată de normal din punct de vedere termic, chiar ușor mai caldă la deal şi la munte, precum și în sudul și estul țării.
Cerul va fi variabil, dar în zonele joase de relief vor fi nori joși și, local, ceață dimineaţa şi noaptea, posibil pe alocuri persistentă și, izolat, mai ales în sudul, estul și centrul țării, asociată cu burniță, informează stirimeteo.com.
Vântul va sufla slab și moderat, iar temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 10 și 15 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 grade Celsius în estul Transilvaniei şi 9 grade Celsius pe litoral.
În București pe 7 noiembrie 2020
În Capitală, vremea se va încălzi ușor, iar temperatura maximă va fi de 14-15 grade. Cerul va fi variabil, dar la începutul zilei şi noaptea vor fi nori joși și, posibil, ceață. Vântul va sufla slab, iar temperatura minimă va fi de 2-4 grade Celsius.
Meteorologii au prognozat și vremea în perioada cuprinsă în intervalul 7-16 noiembrie
Astfel, media temperaturilor va crește în acest weekend, iar pe timpul zilei temperaturile vor depăși 17-18 grade Celsius.
Săptămâna viitoare, însă, valorile termice scad şi vor deveni apropiate mijlocului lunii noiembrie, iar la munte sunt posibile ninsori.
La munte, în intervalul 2-9 noiembrie, vremea va fi uşor mai caldă decât ar fi normal, cu maxime în medie de 6…10 grade şi minime pozitive spre 2…3 grade în cea mai mare parte a zonei montane.
Din 10 noiembrie însă, răcirea vremii va determina temperaturi apropiate sau chiar sub mediile multianuale, cu 1…6 grade, ziua şi sub pragul de îngheţ, noaptea, cele mai scăzute valori fiind de aşteptat spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni.
Se vor semnala precipitaţii, predominant ploi, între 2 şi 6 noiembrie, iar ulterior probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor sub formă de ploi, lapoviţe şi ninsori va fi mai mare după data de 10 noiembrie.
Săptămâna 16 – 23 noiembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-estice. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.
Săptămâna 23 – 30 noiembrie
Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, posibil local deficitar în regiunile sudice.