Vremea Diavolului pe Pământ. Și-a băgat deja coada și-n cea mai veche și respectabilă Casă Regală
- Catalin Pena
- 10 martie 2021, 05:12
Pe vremea copilăriei mele la Vădastra, nici babele care se întâlneau la poartă nu-și puneau în așa hal poalele în cap, deși se tânguiau una alteia cum sunt asuprite de nurori, nerecunăscătoare și puturoase.
Babele despre care vorbesc, și știu ce spun, că mai trăgeam cu urechea din spatele gardului la politica care se făcea pe banca de la drum, aveau o limită la a da afară din casă.
Această limită au trecut-o cu asupra de măsură, în interviul dat zilele trecute celebrei Oprah, prințul Harry și nevastă-sa, actrița Meghan Merkle.
Aceasta, fată mare nu altceva, a ieșit pe televizoare să spună lumii că nu știa în ce s-a băgat când s-a măritat cu al șaselea moștenitor, în ordine cronologică, al Coroanei Marii Britanii!
Haida, de!
Inocenta, care se dă acum, e susținută de toată elita Me Too, adică doamnele din înalta societate, mai ales americană, care-și amintesc, unele după zeci de ani, cum au întreținut relații intime, aproape fără voia lor.
Păi cum să cred că o neprihănită cu atâtea prietene în elita damelor traumatizate de bărbați dornici de împerechere nu au avertizat-o că într-o Casă Regală nu prea poți spune ce-ți vine la gură?
Și interviul cu Oprah mi-a deslușit că actrița, care era cât p-aci să ajungă prințesă – Doamne Ferește! – a avut o misiune când l-a luat de bărbat pe, după mine, NF-ul Prinț Harry.
Cei doi mi-au demonstrat la Oprah că e vai mama lor și sunt prizonierii oamenilor cu mulți bani care trag ițele instalării Noii Ordini Mondiale, a ordinii în care comunismul sub care am trăit noi, românii, până în 1990, va fi un vis frumos!
Cei doi păcălici, foști regali, au recitat la literă rolul, încât au spus că nu au fost plătiți pentru interviul cu Oprah, de Oprah.
Dacă altcineva le-a dat de cheltuială nu au mai spus…
Cel mai aiuritor mi s-a părut când actrița a declarat că membrii Casei Regale erau speriați că fiul lor, care urma să se nască, putea ieși negricios.
Harry e blond, ea e din tata caucazian, deci foarte alb, și mamă afro-americană, dar nu și-a pus nici o secundă problema că ar putea avea un copil albicios.
Asta chiar era curat anti-corect politic și se taia finanțarea, nu?
Prințul Harry a dus pe cele mai înalte culmi penibilul când a reproșat tatălui său, Prințul Charles, că nu i-a răspuns de două ori la telefon, după care, să vezi belea, i-a răspuns…
Poate moștenitorul Coroanei dormea, că are și el o etate…
Prințișorul nostru nu a iertat-o nici pe mama sa, care se odihnește în mormânt.
A dus ticăloșia până acolo încât a insinuat că ar putea ca el și nevastă-sa să aibă soarta lui Lady Di.
Nu-mi pot explica actualul comportament al Prințului Hary decât tot printr-o întâmplare de la Vădastra copilăriei mele.
Un om educat din sat se însoară.
După cîteva luni se întâlnește cu o colegă de școală generală, cu care își permitea multe.
Femeia, că deja erau spre treizeci de ani amândoi, îl întreabă:
- Ce e, bă, cu tine așa tras la față, ai dat în greu?
- Deh, fă, știi cum e în primele luni după ce-ți duci nevasta în pat…
- Și ce crezi, bă, că o să fi tu primul bărbat din lume care-i dai de fund?
De aici eu bănuiesc că Prințul Hary încă speră să-i dea de fund…
Spre dezamăgirea lui, după ce îmi va citi acest text, îl anunț că în urmă cu câțiva ani l-am întrebat pe vrednicul tânăr soț-amant de la Vădastra, acum în prag de pensionare, dacă i-a dat de fund.
- Cătăline, mi-a răspuns, noroc cu M. (colega lui) că mai sunt în viață… Niciodată nu-i dai de fund, dar, în schimb, te duce pe tine la fund!