Vremea de Crăciun și Revelion. Prognoza meteo actualizată. Care este situația pârtiilor din țară

Vremea de Crăciun și Revelion. Prognoza meteo actualizată. Care este situația pârtiilor din țară Prognoza meteo, 14 februarie. Va fi frig de Valentine’s Day/ Sursă Foto: Arhiva EVZ

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, vine cu noi informații. Pentru cei care își petrec sărbătorile la munte, avem informații despre situația pârtiilor.

În minivacanța Sărbătorilor de iarnă, vom avea parte de o vreme apropiată de normalul termic al acestei perioade. Directorul ANM, Elena Mateescu, spune că mai cald a fi în regiunile intercarpatice: „O vreme apropiată de normalul termic al perioadei din calendar, în partea de sud și est a țării, acolo unde maximele vor înregistra valori cuprinse între 3 și 6 grade, în zona litoralului.

Mai cald va fi în regiunile intracarpatice, pentru că maximele în această parte a țării vor avea valori între 8-10 grade Celsius. Din punct de vedere al regimului de precipitații, ne așteptăm la o probabilitate mai ridicată să avem ploi. În special în partea de sud-est a țării, în timp ce în restul țării să vorbim de nebulozitate joasă. Posibil și în Capitală, pe parcursul după-amiezii și al primei părți din noaptea de 1 spre 2 decembrie, să vorbim de ploi slabe. Intensificări de vânt de 35-45 km/ oră vor fi de interes în ziua de 1 decembrie.

Elena Mateescu a mai spus că, la munte, deja s-a pus un strat de zăpadă. „Ne mai așteptăm ca, în perioada 30 noiembrie - 4 decembrie, la o probabilitate foarte ridicată, în zona montană înaltă, să consemnăm prezența precipitațiilor sub formă de ninsoare”, a declarat Elena Mateescu la Antena 3 CNN.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mulți români își petrec Sărbătorile de iarnă  la munte și vor să schieze. Asta depinde, însă, de starea pârtiilor din țară și de stratul de zăpadă. Autoritățile din zonele montane au anunțat care sunt șansele să se deschidă pârtiile de Crăciun sau Revelion. Și meteorologii au dezvăluit cât de mare este stratul de zăpadă.

Din cauza temperaturilor ridicate, există riscul ca pârtiile să rămână închise pentru vacanța de Crăciun, dar să se deschidă de Revelion. Stratul de zăpadă pe pârtiile din Maramureș

– Borsa pune la dispoziția turiștilor pârtiile cu cea mai multă zăpadă la acest moment. Aici, stratul mediu de zăpadă este de 11 centimetri, cu temperatura de -8 grade. – La Cavnic sunt 9 pârtii de schi, dar stratul de zăpadă are doar 2 centimetri. – Izvoare- cele 3 pârtii din zonă au un strat mediu de 2 centimetri. – În Mogosa și Suisor este un strat mediu de zăpadă, mai exact de 2 centimetri.

Stratul de zăpadă pe pârtiile din Bucovina

– În Bucovina, pârtiile din zonele Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Sucevița, Vatra Dornei rămân închise pentru că nu există zăpadă.

Stratul de zăpadă pe pârtiile din Moldova

– În zona Moldovei există pârtia Durău, iar stratul de zăpadă este de 10 centimetri. La Cozla din Piatra Neamț, statul a ajuns la 7 centimetri. Restul pârtiilor din Vatra Dornei nu au zăpadă.

Stratul de zăpadă pe pârtiile din Muntenia

– Azuga- cele 7 pârtii din zonă au un strat mediu de zăpadă de 4 centimetri. – Bușteni- nici o pârtie din cele 3 nu are zăpadă. – Mioarele- fără zăpadă – Sinaia- cele 18 pârtii din stațiune au un strat de zăpadă mediu de 6 centimetri.

Stratul de zăpadă pe pârtiile din Oltenia

– Rânca- nu avem zăpadă momentan, din cauza temperaturilor ridicate. – Voineasa- pe Transalpina, stratul mediu de zăpadă este de 10 centimetri